Unul dintre conacele istorice ale județului Timiș, are șanse să își recapede înfățișarea din perioada de glorie.
Conacul Petala din Clopodia, aflat într-o stare avansată de degradare, ar putea fi reabilitat în acest an. Imobilul a fost preluat în 2023 de administrația comunei Jamu Mare.
Primarul Petre Gagea spune că a făcut toate demersurile de obținere a unei finanțări. În prima fază însă se caută o variantă pentru limitarea degradării.
“Luăm măsuri pentru punerea în siguranță, o să facem în perioada următoare anumite lucrări ca să oprim degradarea. Lucrăm și la proiectul pentru reabilitare, doar că va mai dura puțin. Eu sunt încrezător că o să reușim să obținem finanțare pentru reabilitarea lui. Ne dorim să îl punem în valoare. Am vrea să organizăm evenimente culturale de toate felurile acolo, toată proprietatea are 4,2 hectare și ne dorim să punem o valoare și curtea să devină un obiectiv pe care să-l viziteze oamenii”, spune Petre Gagea.
Conacul Petala din Clopodia, construit inițial în stil baroc, a fost refăcut în stil neoclasic.
Deținut la finalul anilor 1880, de soţia prim-ministrului maghiar de la acea vreme, este cumpărat după 1918 de generalul Vintilă Petala, de unde și denumirea. În perioada comunistă castelul a fost folosit ca spațiu de depozitare, tabără pentru copii și școală.
SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…
Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…
Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…
Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…
Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…
Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…