Încep lucrările la Podul Solventul
Primăria Timișoara a predat amplasamentul pentru construcția Podului Solventul, investiție care va lega Bulevardul Dâmbovița de Calea Bogdăneștilor și va face parte din Inelul IV Vest. Municipalitatea pregătește și drumul de legătură de pe fosta platformă Solventul.
Articol de Radio Timișoara, 6 octombrie 2026, 20:11
Lucrările la Podul Solventul au început oficial, după predarea amplasamentului către constructor. În următoarea perioadă, pe șantier vor fi făcute relocările de utilități și lucrările provizorii necesare pentru rețelele de apă și energie, a declarat, la Radio Timișoara, Ruben Lațcău, viceprimar cu atribuții de primar.
„Azi încep lucrările, vom avea o săptămână-două de mobilizare în șantier în care vor fi făcute relocările de utilități, provizoratele pentru rețeaua de apă, de curent, iar până la sfârșitul acestei luni mă aștept ca în acea locație, pe Dâmbovița și pe Splaiul Tudor Vladimirescu să avem un șantier în plin desfășurare cu o mobilizare foarte bună și foarte mare de forțe. (…) Nu e o zonă care să fie circulată în afară de riverani și de Aquatim, ca atare nu mă aștept la un impact foarte mare pentru trafic în timpul șantierului”.
Pentru drumul de legătură de pe fosta platformă Solventul, municipalitatea continuă procedura de expropriere.
„Mă aștept că până de Crăciun să avem expropierea finalizată și în acest an să fie și licitația demarată pentru execuția drumului, vorbind de 400 de metri de drum la 4 benz cu un profil de 36 de metri care va avea 4 benzi plus linie de tramvai separată”.
În această lună încep și lucrările la noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va lega Gara de Nord de nodul de infrastructură Solventul.