Primăria Timișoara anunță că începe proiectarea parcării multinivel din spatele magazinului Bega, după finalizarea licitației.

Parcarea include un sistem inteligent de monitorizare prin care utilizatorii pot evita timpul pierdut în căutarea unui loc de parcare liber.

Investiția vizează reabilitarea și modernizarea spațiului public adiacent și crearea de noi spații verzi și pietonale. Parcarea va include, de asemenea, un parter înalt prevăzut pentru spații comerciale sau alte destinații viitoare. De asemenea, sunt prevăzute și adăposturi pentru biciclete, iar accesul auto se realizează de pe strada Carol Telbisz.

Licitația a fost câștigată de asocierea dintre Norma Arhitectură și Urbanism SRL și Top Proiect SRL, care va elabora studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și documentația pentru autorizarea lucrărilor de construcție. Contractul de servicii a fost atribuit pentru 640.000 de lei cu TVA inclus.

Terenul a fost recuperat de municipalitate, care a deschis proces pentru recuperarea banilor rezultați în perioada în care în zonă a fost o parcare privată.

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

8 minute ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

10 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

11 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

12 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

12 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

13 ore ago