Ministrul Transporturilor este convins că noul terminal al Aeroportului Timișoara va fi terminat la timp

Stadiul lucrărilor la terminalul de plecări cuse externe al Aeroportului Internațional “Traian Vuia” din Timișoara este aproximativ 75%. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Prezent la Timișoara, ministrul Transporturilor, a dat asigurări că investiția va fi încheiată la termenul prevăzut în contract.
“Termenul limită de terminare acestei investiții este 17 ianuarie ianuarie 2024. Eu sunt convins că până la sfârșitul anului va fi decontat pe fonduri europene spre 97-98% din totalul investiției. Se va termina. O să vedeți că în a doua jumătate a lunii ianuarie această investiție se va termina”, spune Sorin Grindeanu.
Noul terminal de plecări curse externe va schima complet fața Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.

Vor fi șase filtre de securitate, opt porți de îmbarcare și 18 ghişee de check-in, dar și numeroase spații comerciale, restaurante și cafenele.
Valoarea proiectului este de 184 de milioane de lei, jumătate din sumă fiind asigurată din fonduri europene.

 

Articole asemănătoare

Festivalul și Concursul Internațional „Alma Cornea Ionescu”, la ediția 21

În perioada 16-21 mai 2024, se va desfășura, la Timișoara, cea de a XXI-a editie…

3 minute ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei începe escaladarea vârfului Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a finalizat pregătirile pentru escaladarea vârfului Everest, cel mai înalt din lume.…

3 ore ago

CSS Bega Timișoara U15 începe astăzi turneul final de la Zalău

Voleibaliștii U15 de la CSS Bega Timișoara s-au calificat între cele opt echipe din țară.…

5 ore ago

Corvinul Hunedoara, medie de peste trei goluri pe drumul spre finală | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul au repetat în Cupa României celebra „normă” hunedoreană din anii 80.…

6 ore ago

Noaptea Muzeelor: Proiecţii de video-mapping pe Castelul Corvinilor

Noaptea Muzeelor prilejuiește vizitatorilor Castelui Corvinilor o sesiune de video-mapping, prin care vor putea afla…

6 ore ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din sudul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 9.00 și 17.00, la punctul termic…

7 ore ago