Administaţie, instituţii publice

Platformele de colectare a gunoiului din Deva, înlocuite cu insule ecologice

Aproape toate platformele de gunoi menajer din Deva vor fi înlocuite cu insule ecologice.

Primăria Deva a câștigat o finanțare de 1,81 de milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).Fondurile acoperă costurile pentru amplasarea a 93 de insule ecologice digitalizate.

Echipamentul va fi cumpărat de Ministerul Mediului, iar procedura se află în faza de evaluare, calificare şi tehnică.

Insulele ecologice vor fi formate din câte cinci containere pentru biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic şi metal, hârtie şi carton.

În aceste condiţii va fi promovat şi principiul “plăteşte pentru cât arunci”, în funcţie de deşeurile ce vor fi colectate separat.

O parte dintre locaţiile destinate amplasării insulelor ecologice digitalizate au fost deja amenajate.
Perioada de implementare a proiectului nu va depăşi data de 31 decembrie 2024.

 

Foto: Primaria Deva

Articole asemănătoare

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

5 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

5 ore ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

6 ore ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

7 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illeș a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

7 ore ago

Corvinul Hunedoara, echipament special pentru finala de Cupa României | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara se află de sâmbătă la Sibiu. Ei s-au deplasat acolo…

10 ore ago