Prima creșă construită în ultimii ani la Timișoara va fi gata în vară

Numărul creșelor de stat din Timișoara va crește începând din acest an, în urma unei investiții de peste opt milioane de lei.

Cea mai nouă creșă de stat din Timișoara, construită de Primărie pe Calea Bogdăneștilor, va fi gata în vara acestui an. Lucrările au ajuns la un stadiu de 80 la sută, spune primarul Dominic Fritz.

Din păcate, în ultimii zeci de ani, în Timișoara nu a mai fost construită nicio creșă publică, deși situația evident că s-a agravat. Sunt din ce în ce mai mulți părinți care caută un loc în creșă. Pe lângă construcția de noi creșe, am căutat soluții. Pe Calea Bogdăneștilor am ajuns cu o creșă nouă, construită de la zero. Până în primăvară vor fi gata sistemele pentru incendii, supraveghere video și în vară, dacă totul decurge fără probleme, vom avea o creșă nouă, cu dotări moderne”, spune Dominic Fritz.

Investiția se ridică la aproximativ opt milioane și jumătate de lei. Creșa are patru săli pentru grupe de copii, patru dormitoare, un spațiu multifuncțional, cabinet medical și grupuri sanitare. Imobilul va beneficia de două centrale termice pe gaz și un sistem cu panouri solare.

Articole asemănătoare

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

2 ore ago

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

5 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

6 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

9 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

10 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

19 ore ago