Administaţie, instituţii publice

Ședință specială de Guvern la Timișoara. Proiecte: viitorul stadion și plata în avans a pensiilor pe luna mai

Executivul se reunește de la ora 13.00, la sediul Prefecturii Timiș, iar unul dintre principalele puncte de pe ordinea de zi se referă la viitorul stadion “Dan Păltinișanu”.

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ,inistrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, să ia măsuri, astfel încât pensionarii să îşi primească pensiile înainte de Paşti.

Proiectul de hotărâre propune devansarea plăţilor cu pensii şi alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special în valoare totală de peste 9,331 miliarde lei.

Astfel, urmează să fie virată suma de peste 1,961 miliarde lei din bugetul asigurărilor sociale de stat şi a sumei de 339,359 milioane lei din bugetul de stat către Compania Naţională Poşta Română S.A. pentru plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai, prin mandat poştal.

De asemenea, va fi virată suma de 6,347 miliarde lei din bugetul asigurărilor sociale de stat şi a sumei de 683,898 milioane lei din bugetul de stat către băncile comerciale pentru plata în avans a drepturilor menţionate aferente lunii mai, în cont curent sau în cont de card.

Proiecte de infrastrctură cu impact regional

În şedinţa specială a Executivului urmează să se aprobe şi indicatorii tehnico-economici privind construirea stadionului “Dan Păltinișanu” cu capacitate de 30.000 de locuri în Timişoara.

Tot astăzi, Guvernul va analiza şi un proiect de hotărâre privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Beba Veche (România) – Kübekháza (Ungaria). Acesta va fi destinat traficului internaţional de persoane, precum şi celui internaţional de mărfuri, până la limita de greutate totală de 3,5 tone.

Pe agenda reuniunii se află şi un proiect de hotărâre privind declanşarea unei proceduri de expropriere pentru varianta ocolitoare a municipiului Arad – est.

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

4 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

5 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

5 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

7 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

16 ore ago