Ascultă Radio România Timișoara Live • 

CJ Arad renunţă la contractul cu Blue Air

Consiliul Judeţean Arad renunţă la contractul semnat cu Blue Air în luna iunie.
Potrivit contractului, din luna noiembrie ar fi trebuit să fie operate 14 zboruri pe săptămână de pe Aeroportul Internaţional Arad către patru destinaţii, cu un sprijin financiar de 600.000 de euro acordat de autorităţi şi aprobat de Comisia Europeană.
Consilierii judeţeni au aprobat încetarea contractului cu Blue Air, invocând că există un punct de vedere al Consiliului Concurenţei conform căruia compania aeriană nu s-ar încadra la acordarea ajutorului financiar.
Încetarea contractului va avea loc prin acordul părţilor, conform hotărârii adoptate de consilieri.
Vicepreşedintele CJ Arad Răzvan Cadar spune că în răspunsul primit de la Consiliul Concurenţei se arată că ‘Blue Air a beneficiat în anul 2020 de două ajutoare de stat sub formă de garanţii autorizate de Comisia Europeană: unul a avut ca obiectiv salvarea societăţii, în vederea depăşirii situaţiei economice financiare dificile cu care s-a confruntat, iar al doilea a avut drept scop acoperirea pierderilor provocate de pandemia COVID-19’.
Valoarea totală a ambelor ajutoare a fost de aproximativ 62,13 de milioane de euro, a transmis Consiliul Concurenţei.
‘În consecinţă, Blue Air nu poate beneficia de ajutorul de stat acordat de Consiliul Judeţean Arad’, se mai arată în răspunsul transmis CJ Arad.
În ultimii ani, Aeroportul Arad nu a mai avut curse regulate de pasageri, ci doar curse turistice charter pe timpul verii.

CJ Arad renunţă la contractul cu Blue Air

Articol de Radio Timișoara, 30 august 2022, 15:57

Lucrările la autostrada Lugoj–Deva avansează: secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%
Administrație & politică sâmbătă, 21 martie 2026, 21:32

Lucrările la autostrada Lugoj–Deva avansează: secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%

Lucrările pe secțiunea Margina–Holdea, în lungime de puțin peste 9 kilometri, de pe autostrada Lugoj–Deva, avansează într-un ritm...

Lucrările la autostrada Lugoj–Deva avansează: secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%
Baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Timișoara, inaugurată după o investiție de 5 milioane de lei
Administrație & politică sâmbătă, 21 martie 2026, 14:37

Baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Timișoara, inaugurată după o investiție de 5 milioane de lei

Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din Timișoara a fost inaugurată, după o investiție de aproape 5 milioane de lei din bugetul local....

Baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Timișoara, inaugurată după o investiție de 5 milioane de lei
România se alătură declarației internaționale pentru libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Administrație & politică vineri, 20 martie 2026, 23:52

România se alătură declarației internaționale pentru libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz

Președintele Nicuşor Dan a anunțat că România se alătură unei declarații comune semnate de mai multe state, printre care Marea Britanie,...

România se alătură declarației internaționale pentru libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Petiție pentru refacerea drumului Făget–Săvârșin: „Arată ca după război”
Administrație & politică vineri, 20 martie 2026, 17:15

Petiție pentru refacerea drumului Făget–Săvârșin: „Arată ca după război”

Sute de oameni din zona Făgetului au semnat o petiție prin care solicită ca tronsonul de drum din Timiș care face legătura între Făget și...

Petiție pentru refacerea drumului Făget–Săvârșin: „Arată ca după război”
Administrație & politică vineri, 20 martie 2026, 13:22

78 de milioane de lei din fonduri europene pentru Inelul 2; două poduri noi și un bulevard cu patru benzi

Timișoara va beneficia de aproape 78 de milioane de lei fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021–2027, pentru completarea Inelului 2...

78 de milioane de lei din fonduri europene pentru Inelul 2; două poduri noi și un bulevard cu patru benzi
Administrație & politică joi, 19 martie 2026, 18:53

Centura de Vest a Timișoarei a primit autorizația de construcție

Centura de Vest a Timișoarei a primit autorizația de construcție, iar proiectul intră oficial în etapa de execuție. Anunțul a fost făcut de...

Centura de Vest a Timișoarei a primit autorizația de construcție
Administrație & politică joi, 19 martie 2026, 13:54

Platformă online pentru rezervarea locurilor drop-off în Cetate, lansată de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara introduce un nou sistem digital pentru gestionarea aprovizionării în zona centrală a orașului. Platforma online permite...

Platformă online pentru rezervarea locurilor drop-off în Cetate, lansată de Primăria Timișoara
Administrație & politică joi, 19 martie 2026, 08:25

Tarifele pentru parcările din Arad ar putea crește cu aproximativ 10%

Administrația locală din Arad analizează o posibilă majorare a tarifelor pentru parcările din oraș. Potrivit unui proiect aflat în dezbatere...

Tarifele pentru parcările din Arad ar putea crește cu aproximativ 10%