CL Timișoara va vota un nou proiect de hotărâre privind atribuirea de terenuri pentru tineri

Timișorenii care au depus, în urmă cu patru ani, cerere ca să primească un teren pe care să își ridice o locuință și care între timp au dobândit o proprietate, nu vor mai beneficia de parcele gratuite din parte primăriei.

Prevederea se regăsește în proiectul de hotărâre care va fi supus votului consilierilor locali în următoarea ședință ordinară, spune viceprimarul Cosmin Tabără.

Procedura de atribuire a terenurilor pentru tineri a fost suspendată în octombrie anul trecut, după ce Curtea de Conturi a identificat o serie de probleme. Prima listă cu cei care au obținut punctajul necesar ca să primească teren a fost aprobată în urmă cu 4 ani, următoarea – în 2019. Și anul acesta vor fi atribuite doar o parte din cele 320 de parcele aprobate pe strada Ovidiu Balea, mai precizează viceprimarul Timișoarei.

 

Articole asemănătoare

Principalul favorit și-a respectat statutul la turneul ITF de la Oradea

El l-a învins, în finala de astăzi, pe Gabi Adrian Boitan, cap de serie numărul…

3 ore ago

Amenzi de aproape 2 milioane de lei în Timiș pentru nerespectarea legislației muncii

Inspectorii de muncă timișeni au aplicat, luna trecută, amenzi în valoare de aproximativ 1,8 milioane…

4 ore ago

De luni se închide circulația pe strada Lorena din Timișoara

Comisia de Circulație din Primăria Timișoara a aprobat închiderea tradicului rutier pe strada Lorena, între…

4 ore ago

Telecabina de pe Dealul Cetăţii Deva, oprită pentru mentenanţă

Telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii Deva va fi oprită pe 17 iunie, pentru revizia…

4 ore ago

AUDIO / CSC Dumbrăvița, pe 5 în Superliga masculină de tenis de masă

În această dimineață, în sala de sport a Școlii Gimnaziale din localitate, timișenii au disputat…

5 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 24: Emilia Eberle

Dublă medaliată olimpică la Moscova în 1980, componentă a primei echipe a României care a…

7 ore ago