Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Cosmin Tabără anunță că avizele pentru stadion și sala polivalentă vor veni luna viitoare

Avizele pentru noul stadion și noua sala polivalenta din Timișoara vor putea fi obținute de la finalul lunii viitoare. Declarația a fost făcută de viceprimarul Cosmin Tabără, după discuțiile purtate la București cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții.

Cosmin Tabără anunță că avizele pentru stadion și sala polivalentă vor veni luna viitoare

Articol de Radio Timișoara, 18 mai 2022, 19:20

Potrivit edilului, studiile de prefezabilitate și fezabilitate pentru cele două obiective au ca termen 20 iunie. Pentru ca poiectele să poată avansa într-un ritm susținut, si Primăria trebuie să se implice mai mult, admite Cosmin Tabără.

“Atâta timp cât lucrurile au stagnat mai bine de 30 ani de zile acum trebuie să parcurgem aceste etape. Trebuie să fim serioși, trebuie să depunem toate eforturile pentru a sprijini realizarea lor. Ce este foarte important de menționat este că mingea este oarecum în terenul nostru și de noi, de primărie, practic, depinde realizarea obiectivelor. Avem de reglementat câteva aspecte legate de patrimoniu din acea zonă, avem de reglementat câteva aspecte legate de traficul din acea zonă, pentru că trebuie făcute și studiile de trafic, trebuie realizate locurile de parcare, ambele obiective trebuind să fie gestionate foarte bine”, spune Cosmin Tabără.

La Sala Polivalentă de 16.000 de locuri, studiul de fezabilitate a fost oprit din cauza unor modificări aduse PUZ-ului. Proiectul noului stadion e într-o fază mai avansată, iar Cosmin Tabără crede că acesta va putea fi finalizat în trei-patru ani. Costul total al celor două obiective se ridică la aproape 180 de milioane de euro. Pentru alocarea acestei sume va fi nevoie inclusiv de o Hotărâre de Guvern.

 

Direcția de Asistență Socială din Timișoara se reorganizează. Organigrama, redusă cu 14 posturi
Administrație & politică marți, 28 iulie 2026, 20:35

Direcția de Asistență Socială din Timișoara se reorganizează. Organigrama, redusă cu 14 posturi

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara va funcționa după o nouă organigramă, aprobată de Consiliul Local. Numărul total de...

Direcția de Asistență Socială din Timișoara se reorganizează. Organigrama, redusă cu 14 posturi
Dumbrăvița a finalizat extinderea rețelelor de apă și canalizare prin PNRR
Administrație & politică marți, 28 iulie 2026, 20:14

Dumbrăvița a finalizat extinderea rețelelor de apă și canalizare prin PNRR

Comuna Dumbrăvița a finalizat lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare din localitate. Lucrarea a fost realizată în doar un...

Dumbrăvița a finalizat extinderea rețelelor de apă și canalizare prin PNRR
Ministrul Mediului, în control la Săcălaz. O nouă zonă cu deșeuri abandonate, descoperită de autorități
Administrație & politică marți, 28 iulie 2026, 19:46

Ministrul Mediului, în control la Săcălaz. O nouă zonă cu deșeuri abandonate, descoperită de autorități

O zonă extinsă în care au fost abandonate cantități importante de deșeuri a fost descoperită în apropierea comunei Săcălaz. La control au...

Ministrul Mediului, în control la Săcălaz. O nouă zonă cu deșeuri abandonate, descoperită de autorități
Ministrul Mediului anunță în Timiș un nou proiect de apă și canalizare de 1,5 miliarde de lei
Administrație & politică marți, 28 iulie 2026, 17:20

Ministrul Mediului anunță în Timiș un nou proiect de apă și canalizare de 1,5 miliarde de lei

Ministerul Mediului va lansa anul aceasta un program național de apă și canalizare în valoare de 1,5 miliarde de lei, destinat extinderii acestor...

Ministrul Mediului anunță în Timiș un nou proiect de apă și canalizare de 1,5 miliarde de lei
Administrație & politică marți, 28 iulie 2026, 17:04

Ziua Județului Timiș. Consiliul Județean a marcat cei 107 ani de administrație românească

Consiliul Județean Timiș a marcat cei 107 ani de administrație românească în județ printr-o ședință festivă. În cadrul ceremoniei...

Ziua Județului Timiș. Consiliul Județean a marcat cei 107 ani de administrație românească
Administrație & politică luni, 27 iulie 2026, 18:25

Grup de drone, detectat în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina; a fost emis mesaj RO-ALERT

Un grup de ţinte aeriene a fost detectat de sistemul de supraveghere radar al MApN, în jurul orei 16:00, în proximitatea frontierei fluviale cu...

Grup de drone, detectat în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina; a fost emis mesaj RO-ALERT
Administrație & politică luni, 27 iulie 2026, 10:19

O nouă dronă a pătruns în spațiul aerian național. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat luni dimineață de la Baza 86 Aeriană Fetești, după ce sistemul de supraveghere...

O nouă dronă a pătruns în spațiul aerian național. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Administrație & politică luni, 27 iulie 2026, 10:10

Juridic | Ce trebuie să verifici înainte să semnezi un contract de credit

Bine v-am regăsit, dragi ascultători! Astăzi răspundem unui ascultător din Arad care ne-a transmis următorul mesaj: „Am mers la bancă pentru...

Juridic | Ce trebuie să verifici înainte să semnezi un contract de credit