O echipă de experţi de la Timişoara analizează alunecările de teren de pe dealul Ciuperca, din Oradea, care au afectat grădina publică.
Pentru consolidarea de urgenţă a versantului va fi întocmit un proiect până la sfârşitul săptămânii, au anunaţ experţii. Investigațiilor geologice vor fi continuate, spun experţii, care vor realiza şi topografia completă a zonei, unde vor fi montate elementele de urmărire a eventualelor deplasări de teren.
Până la sfârşitul lunii ianuarie se va şti exact ce a produs alunecarea de teren din Oradea şi măsurile care trebuie luate.
Centrul de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități din Lugoj va fi dotat cu…
Cei 120 de donatori necesari zilnic la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara au…
Liberalii au decis să plece din funcțiile executive și să-i lase pe social-democrați, care au…
Doi muncitori care se aflau pe o scară cu nacelă, în timp ce efectuau lucrări…
Marian Drăghiceanu părăsește Valea Domanului. În urmă cu o săptămână, clubul anunța, pe pagina de…
S-a încheiat 28-22 în favoarea bucureștenilor, deși bănățenii au fost spre final foarte aproape de…