Filarmonica Banatul va fi reabilitată complet până în 2021, anunță autoritățile locale

Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara va fi reabilitată până în anul 2021, când orașul va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Asigurarea vine din partea viceprimarului Dan Diaconu, care a precizat că până la sfârșitul acestei luni trebuie desemnată o firmă care să proiecteze lucrarea.

“Vorbim de mai multe elemente de reabilitare, pe de o parte clădirea propriu-zisă a Filarmonicii, unde discutăm despre reabilitări exterioare – fațadă, acoperiș – de asemenea vorbim de eventuale consolidări, de reabilitarea spațiilor interioare – atât a spațiilor administrative, cât și a spațiilor de repetiții, dar mai ales reabilitarea foaierului și a sălii de spectacole, un studiu acustic asupra sălii de spectacole, pardoseală, scaune noi, sistem de iluminat și sistem de sonorizare noi și așa mai departe”, spune viceprimarul Timișoarei.

Dan Diaconu a mai declarat că lucrările de la Filarmonică includ și amenajarea spațiilor exterioare din jurul sălii Capitol, dar și a grădinii de vară.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

6 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

6 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

8 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

8 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

9 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

9 ore ago