Iluminat architectonic cu bani de la primărie pentru clădirile istorice renovate de proprietari

Clădirile istorice din Timişoara care au fost renovate de proprietari vor beneficia gratuit de iluminare arhitectonică nocturnă, a anunţat primarul Nicolae Robu.

“Acei proprietari din Piaţa Unirii au cheltuit şi au refăcut faţadele. Ca răsplată pentru că au înţeles că trebuie să-şi facă datoria faţă de oraş, noi îi premiem, iar noaptea va fi şi mai frumoasă Piaţa Unirii, odată cu iluminatul arhitectonic. La fel vom face şi în Piaţa Victoriei, când vor fi gata clădirile, dar şi în Piaţa Libertăţii”, a declarat Nicolae Robu.

Potrivit edilului, chiar dacă sunt proprietăți private, clădirile vor fi iluminate cu bani de la bugetul local.

Nu vor beneficia de această facilitate unele imobile din Piaţa Victoriei, ale căror proprietari nu au reparat faţadele şi sunt în proces cu municipalitatea. În prezent, doar clădirile de pe latura vestică a pieţei sunt în curs de renovare, cele de pe partea opusă rămânând în continuare neîngrijite.

În acest sens, primarul Robu a declarat că va susține o modificare a legii care să nu îi mai lase pe proprietari cu „dureri în cot”.

“Avem mari probleme cu proprietarii de pe această parte, dar mari probleme din cauza legii. Și ei speculează, îi doare în cot de oraș, se pare, și sper să reușim să schimbăm legea ca să nu le mai permită să îi doară în cot. Merge Poliția Locală, le face notificarea, le face procesul verbal de amendă și apoi Direcția de Urbanism le dă un termen în care să intre în regulă, să înlăture motivele pentru care au fost amendați. Termenul este de trei sau de șase luni, nu mai știu exact, în acea perioadă nu îi mai poate amenda nimeni. Ei nu fac nimic, trece termenul, li se mai dă o amendă, îi doare în cot și de asta și așa trec anii fără să le poți face nimic”, spune Nicolae Robu.

Primarul Nicolae Robu a declarat că după urmarea procedurilor legale se ajunge la supraimpozitare, apoi la procese în instanță, iar astfel intervine blocajul.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

6 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

6 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

8 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

8 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

9 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

9 ore ago