Începe construcția a două blocuri ANL pentru cadrele militare din Arad

La Arad au început lucrările de construcție a două din cele cinci  blocuri aprobate, în cursul acestui an, de Agenția Națională a Locuinței. Imobilele sunt destinate persoanelor care lucrează în Unitatea Militară din Cetate.

Primăria Arad a eliberat la începutul acestei luni autorizaţia de construire, astfel că în aceste zile are loc organizarea de şantier.

Blocurile fac parte din ansamblul de locuinţe aprobat pentru dezvoltare în zona Micalaca Est III, vor avea o singură scară şi un număr de 20 de apartamente fiecare. Conform primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, în cursul anului 2010, municipiul Arad a predat terenul, planul urbanistic şi a realizat proiectul tehnic, iar municipalitatea așteaptă din 2012 construirea acestor blocuri.

Imobilele vor fi finalizate pentru un an, iar cadrele militare se vor putea muta, în urma selecţiei realizate de unitatea militară.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

7 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

7 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

9 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

10 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

10 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

10 ore ago