Inspectoratul de Muncă Timiș a controlat FALT. Verificările au avut loc în urma unei reclamații care s-a dovedit falsă

Federaţia Asociaţiilor de Locatari din Timişoara respectă legislaţia muncii. Aceasta este concluzia unui control al ITM Timiş, declanşat în urma unei sesizări, ce ţinea, mai degrabă, de competenţa poliţiei.

Trimiterea în judecată a unui administrator de bloc din Timișoara acuzat că a furat banii mai multor asociații de locatari a declanșat un control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș la Federația Asociațiilor de Locatari din Timișoara. FALT-ul a fost verficat ca urmare a unei sesizări a unei persoane care i-a solicitat ITM-ului să verifice alte posibile cazuri de delapidări comise de administratori de bloc aflați în relații contractuale cu FALT-ul.

Potrivit șefului ITM Timiș, Pavel Kasai, controlul efectuat la Federația Asociațiilor de Locatari a scos la iveală deficiențe minore pentru care nu s-au aplicat sancțiuni:

Președintele FALT, Petru Olariu a declarat că sesizarea ITM-ului a fost o calomnie:

O fostă administratoare de bloc, angajată de FALT în baza unei convenții civile, este judecată pentru delapidare, fiind acuzată că a furat din banii a cinci asociații de proprietari. Potrivit reprezentanților FALT, în momentul de față federația nu mai are încheiate convenții cu niciun administrator de bloc, astfel de colaborări fiind scoase în afara legii.

 

 

Articole asemănătoare

Calcule pentru viitoarele majorități din CL Timișoara și CJ Timiș

PSD și PNL ar putea forma o majoritate în Consiliul Local Timișoara cu Alianța Timișoara…

6 ore ago

Planuri pentru o parcare nouă, autogară și gară la Aeroportul din Timișoara

Valoarea investiției este de 2,5 milioane de euro, bani pe care conducerea aerogării speră să-i…

6 ore ago

Trei cereri de renumărare a voturilor pe motiv de fraudare a alegerilor, depuse în Arad

Trei cereri de renumărare a voturilor au fost trimise la Biroul Electoral Județean din Arad,…

6 ore ago

Sute de absolvenţi de liceu din Arad nu s-au înscris la Bacalaureat

Sute de absolvenţi de liceu din judeţul Arad nu s-au înscris pentru a susţine Examenul…

7 ore ago

Salvamontiștii hunedoreni, pregătiți cu noi echipamente de sezonul estival

Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara dispune de două autospeciale de intervenție ce vor fi folosite…

7 ore ago

Florin Farcaș nu o va antrena în „B” pe FC Bihor

Potrivit bihon.ro, conducerea clubului orădean i-a comunicat lui Florin Farcaș de faptul că nu mai…

9 ore ago