Județul Hunedoara, pe primul loc în Transilvania la contractarea proiectelor cu fonduri UE

Judeţul Hunedoara a câştigat finanţări în valoare de peste 13 milioane de euro pentru restaurarea patrimoniului cultural, astfel că se situează pe primul loc în Transilvania din punctul de vedere al contractării proiectele cu finanţare europeană prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Între proiectele ce vor fi implementate se numără unele referitoare la cetăţile Sarmizegetusa Regia şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a arătat că administrația județeană este beneficiarul unui număr de 17 proiecte, ce sunt finanțate prin componenta Turism Cultură, în cadrul programului România atractivă. Dintre cele 17 proiecte, 13 au fost depuse de Consiliul Județean Hunedoara și au o valoare de aproximativ 7,7 milioane de euro, spune Laurențiu Nistor.
“Suntem al doilea județ din țară în ceea ce privește atragerea fondurilor europene pentru proiecte. Pe noi ne bucură, asta înseamnă că munca pe care am depus-o până acuma nu este zadar și vom continua aceeași muncă poate și mai hotărât să depunem alte proiecte, să obținem cât mai multe fonduri europene. Numai așa putem dezvolta județul Hunedoara, dacă atragem fonduri europene cât mai multe și nu numai cât să le atragem, să semnăm proiecte, trebuie să le și implementam, să mergem până la capăt”, spune Laurențiu Nistor.
Finanțările atrase vizează, între altele, restaurarea și punerea în valoare a terasei a zecea de la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, dar și conservarea intrării în Forul lui Traian de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. De asemenea, se urmărește digitalizarea și promovarea unor castre romane cuprinse în ruta traseul castrelor romane. Mai sunt însă și alte proiecte depuse de autoritățile locale.
“Avem și proiecte scrise și depuse de către primării. Mă refer la Primăria Municipiul Hunedoara, Primăria Comunei Nelese, Primăria Comunei Bunila, pe care vreau le felicit din suflet și pe primarii aceștia care au depus eforturi deosebite pentru aceste proiecte și care se vede că le-au și câștigat. Ne întâlnim la Hunedoara cu toți participanții și cu toți cei care au depus proiecte și deja sunt declarați ca și câștigători ai acestor proiecte”, spune Laurențiu Nistor.
Președinte le Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a mai spus că per total, în județul Hunedoara au fost accesate fonduri de aproape 1.000.000.000 euro.

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

9 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

11 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

11 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

11 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

12 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

16 ore ago