Muzeul Național al Revoluției s-ar putea deschide în Garnizoana Militară din Piața Libertății

Autoritățile locale și centrale s-au întrunit, la Timișoara, pentru o documentare în teren în vederea stabilirii unui sediu pentru un Muzeu Național al Revoluției. Delegația fost compusă din compusă din Secretarul de Stat al revoluționarilor, Adrian Sanda, senatorul Ben Oni Ardelean, reprezentanți ai Unității de Management și Implementare a Proiectelor din Ministerul Culturii precum și președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin și primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene de Cultura Timiș spune că imobilul care a întrunit acordul tuturor a fost cel al Garnizoanei Militare.

Singura idee cu care toți am căzut de acord că este cea mai bună și ca semnificație dar și ca locație este garnizoana militară din Piața Libertății care are și spațiu suficient și, desigur, ar fi reparată prin acest proiect și acolo s-au tras primele gloanțe la Revoluție și ar fi, pentru Piața Libertății, un loc care să-i dea sens. Se lipește foarte bine această garnizoană care stă între Piața Libertății și Piața Victoriei pe un traseu obligatoriu al Timișoarei.

Odată intrată în posesia Ministerului Culturii, ar fi posibil ca în doi ani de zile, la garnizoana din Piața Libertății să se deschidă un Muzeu Național al Revoluției.

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

2 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

2 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

2 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

3 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

3 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

3 ore ago