Număr tot mai mare de autoturisme hibrid pe străzile din Timișoara

Numărul mașinilor hibrid din Timișoara este, la jumătatea anului 2023, de aproape cinci ori mai mare față de anul 2019.

Potrivit statisticilor autorităților locale, în anul 2019 existau puțin peste 700 de astfel de mașini, iar acum s-a ajuns la aproape 3.300.

“În ultimii cinci ani, constatăm că, în ceea ce privește mijloacele de transport hibride, datele arată în felul următor: în anul 2019 exista în evidența fiscală un număr de 712 mijloace de transport hibride: în anul 202 – 1.805, în 2021 – 3.121, în 2022 – 2.752, iar în anul 2023, până la data de 30 iunie, 3.273 de mijloace de transport hibride. Achiziția mijloacelor de transport hibride a înregistrat o creștere constantă, cu excepția anului 2022, an în care înregistrăm o scădere care însă a fost recuperată în prima jumătate a anului 2023”, spune șefa Direcției Fiscale a Primăriei Timișoara, Carmina Nițescu.

 

Mașinle hibrid au atât motoare termice, cât și electrice. Cele plug-in permit și încărcarea de la rețea, celelalte se încarcă numai în mers, din funcționarea motorului termic, inclusiv la frânare.

De gratuitate la parcare mai beneficiază acum doar autoturismele 100% electrice. Datele Direcției Fiscale a Primăriei Timișoara mai arată că în oraș sunt înregistrate 619 mașini cu motor exclusiv electric.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

35 de minute ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

45 de minute ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

2 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

3 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

3 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

3 ore ago