Parcul din Moneasa, distrus de furtuna puternică de anul trecut, a fost refăcut

Parcul din staţiunea arădeană Moneasa, distrus în urma furtunii din luna septembrie 2017, a fost în sfârşit reabilitat.

Investiţia s-a ridicat la aproximativ 900.000 de lei şi a fost realizată în mare parte din fonduri guvernamentale. A fost aşternut gazon pe o suprafaţă de 1.800 metri pătraţi care e presărată cu tei, ienuperi, tuia şi alţi arbuşti.

Reamintim, o femeie a murit în parc în toamna anului trecut, când vântul puternic a doborât un copac peste ea.

Tot pentru pentru dezvoltarea staţiunii, Guvernul a alocat banii pentru reabilitarea drumului Bârsa-Moneasa. În plus, Moneasa a fost inclusă în Masterplanul pentru Turism, iar Primăria lucrează la elaborarea a două proiecte majore pe această linie.

Foto: Facebook-Instituția Prefectului – Județul Arad

Articole asemănătoare

Anca Todoni, favorită numărul 4 la un turneu din Germania

Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni evoluează în această săptămână la turneul de la Troisdorf.…

17 minute ago

Chivu pleacă de la Inter, dar are alte două oferte din Italia

Reșițeanul Cristian Chivu a anunţat că se desparte de clubul de fotbal Inter Milano, la…

52 de minute ago

Principalul drum spre cetățile dacice a intrat în modernizare

Constructorii au început modernizarea Drumului Judeţean 705A pe sectorul Orăștie – Costești. Drumul este important…

2 ore ago

Poligon de pregătire pentru pompierii militari și voluntari, la Timișoara

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș a lansat un proiect transfrontalier în…

3 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi în general instabilă iar cerul va avea înnorări temporar accentuate. Se…

4 ore ago