Parteneriat între Primăria Timișoara și Politehnica pentru o parcare supraterană

O parcare supraterană ar urma să fie amenajată în zona Bazei Sportive 2 din Timișoara în baza unui parteneriat între Primărie și Universitatea Politehnica.

Primăria Timișoara anunță că va da în folosință gratuită Politehnicii două terenuri de pe strada Podeanu, în suprafață de aproape 3.300 mp, pe perioada existenței Bazei Sportive nr. 2.

Primarul Dominic Fritz spune că proiectul va rezolva problema locurilor de parcare din zona Podeanu, mai ales în perspectiva viitoarei săli polivalente, care va găzdui competiții sportive.

”Este un nou parteneriat între administrație și mediul universitar pentru dezvoltarea infrastructurii orașului. Rezolvăm astfel nevoia de locuri de parcare în zona Podeanu, mai ales în perspectiva viitoarei săli polivalente, care va găzdui competiții sportive”, a spus primarul Dominic Fritz.

Proiectul privind acordarea dreptului de folosință gratuită a terenurilor va fi supus votului consilierilor locali în următoarea ședință.

 

 

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

2 ore ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

3 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

9 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

9 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

9 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

11 ore ago