Premierul Ponta renunţă la titlul de doctor în drept

Premierul Victor Ponta i-a scris rectorului Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, pe care-l anunţă că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003.

”Stimate Domnule Rector, vă scriu pentru a vă notifica renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti. Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credinţă în argumentele mele la momentul apariţiei contestării şi nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic”, i-a scris Ponta rectorului.

El precizează în scrisoarea făcută publică pe pagina sa de Ffacebook că, după ce va părăsi viaţa politică, îşi doreşte să iniţieze un nou demers doctoral, respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment.

”Domeniul Educaţiei este unul fundamental şi esenţial nu doar pentru activitatea Guvernului, ci şi pentru viitorul nostru ca societate europeană. De astăzi avem un nou ministru al Educaţiei şi Cercetării şi îmi doresc ca mandatul acestuia să fie plin de succes în atingerea obiectivelor sale, fără a fi perturbat de o temă care în timp a devenit eminamente politică”, spune şeful Guvernului.

Ponta afirmă că perioada petrecută ca student al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti reprezintă pentru el o amintire excepţională.

”Strict personal, perioada petrecută de mine ca student al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti reprezintă o amintire excepţională şi regret nespus dacă discuţiile apărute după momentul preluării funcţiei de prim-ministru au afectat imaginea unei instituţii pe care o iubesc la fel de mult ca toţi ceilalţi absolvenţi ai săi! Pentru toate aceste argumente, vă rog să luaţi act, domnule rector, de decizia mea de a renunţa la titlul de doctor în drept”, se arată în scrisoare.

Sursa foto: Facebook

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

5 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

6 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

7 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

7 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

8 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

12 ore ago