Prima ședință a Consiliului Local Timișoara. Aleșii redistribuie un excedent de 3,5 milioane de euro

Primăria Timişoarei a încheiat anul 2015 cu un excedent de 3,5 milioane de euro. Banii urmează a fi redistribuiţi, în cadrul şedinţei Consiliului Local de astăzi. Cei aproape 14 milioane de lei vor ajunge pentru acoperirea deficitului secţiunii de dezvoltare.

La începutul anului trecut, administraţia timişoreană a avut o sumă de 4 milioane de euro în excedent, din 2014, care a fost redistribuită în acelaşi scop, dar şi pentru cofinanţarea unor proiecte din fonduri europene care s-au derulat în municipiu. Bugetul Primăriei Timişoara în anul 2015 a fost de 300 de milioane de euro.

Articole asemănătoare

Un muntenegrean, la cârma echipei de polo CSM Oradea

Petar Kovacevic (47 de ani) a activat în ultimii doi ani la formația franceză Tourcoing…

3 ore ago

Patru teste puternice pentru UTA la Rogla

„Bătrâna Doamnă” va fi cantonată la Rogla, în perioada 19-30 iunie și va avea programate…

3 ore ago

Festivalul-Concurs “Doina Aninei” de la Anina. Preselecție online

Premii consistente la cea de-a III-a ediție a Festivalului – Concurs “Doina Aninei”. Organizatori, Primăria…

4 ore ago

Dragan Petricevic și staff-ul său continuă la Timișoara

Dragan Petricevic va fi antrenor principal, având un contract în derulare. El va începe al…

5 ore ago

AUDIO / Viitorul Arad, pregătită pentru „dubla” cu Minerul Lupeni

Formația condusă de Giovanni Catanzariti va juca pe teren propriu prima manșă a „dublei” cu…

6 ore ago

CSM Lugoj începe campionatul pe terenul campioanei CSO Voluntari

CSM Lugoj va începe noul sezon, pe 5 octombrie, cu o deplasare pe terenul campioanei…

7 ore ago