Primăria Deva a reluat reparațiile în două cartiere din municipiu

Sursa foto: Primaria Deva

Două cartiere din municipiul Deva sunt cuprinse într-un grafic de reparaţii al primăriei. Se execută lucrări de asfaltare, refacerea aleilor pentru pietoni şi se caută soluţii pentru noi locuri de parcare. Partea a doua a lucrărilor de reparații în cartierul Dacia a început și se desfășoară în paralel cu lucrările de reparații din cartierul Gojdu.
Lucrările de reparații au fost reluate după o perioadă de opt luni de zile în care proiectele de acest gen au fost blocate. Motivul ține de faptul că anumite firme au depus contestați împotriva licitației ce a fost organizată de Primăria Deva. În final, contestatarii au pierdut în instanță.
Proiectul de refacere a infrastructurii se derulează acum în două cartiere ale orașului, după cum spune primarul municipiului Deva, Florin Oancea.
“Am semnat noul contract de reparații pe o perioadă de patru ani de zile. Valoarea totală este 15 milioane de euro și acești bani se vor cheltui pe tot ceea ce înseamnă reparații în municipiul Deva, bulevardele principale și acolo unde ne permite locul, vom genera noi locuri de parcare. În acest an vom finaliza cu siguranță lucrările în Dacia în maxim două luni de zile. Am început lucrările în paralel și în cartierul Gojdu. Cum terminăm în Dacia, ne mutăm în zona de Micro 15 și apoi Grigorescu, zona de centru și toate celelalte cartiere din Deva, inclusiv în satele aparținătoare”, spune Florin Oancea.
Autoritățile locale susțin că se va lucra în fiecare cartier din oraș, nu doar în cele din centru sau cele care au conexiune directă cu principalele bulevarde din municipiu.
Pentru lucrările de reparații din acest an, primăria a stabilit un buget de circa 2 milioane de euro.

Articole asemănătoare

Suporterii Corvinului cer ca data de disputare a Supercupei să nu se modifice

FCSB - Corvinul Hunedoara este primul meci al noului sezon și contează pentru Supercupa României.…

5 ore ago

România s-a calificat la turneul final al Golden League

Naţionala feminină de volei a României s-a calificat la turneul Final Four al Golden League,…

8 ore ago

Două finale și o semifinală în familia Todoni, într-o singură zi

Timișoreanca Anca Todoni s-a oprit în semifinalele probei de simplu la turneul de tenis de…

9 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi caldă și în general frumoasă în cursul zilei, când cerul va…

12 ore ago

AUDIO / Ghiroda domină Bihorul, Motan „egalează”

Partida de pe arena „Emilian Pavel” a fost sub controlul gazdelor, care au condus cu…

21 de ore ago

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

24 de ore ago