Primăria Timișoara acuză un auditor de la Curtea de Conturi de abuz în serviciu

O auditoare de la Curtea de Conturi Timiș, care a reclamat nereguli grave în gestionarea spațiilor verzi din Timișoara, este acuzată de municipalitate de abuz în serviciu.

În plus, susţine primarul Nicolae Robu, aceasta ar fi folosit expresii jignitoare în timpul unui control la Primărie.

Nicolae Robu a mai precizat că a fost pregătită deja plângerea penală împotriva auditoarei.

Toată abordarea acestei cucoane care, nu știu în ce împrejurări a ajuns auditor la Curtea de Conturi, a fost una abuzivă. Această doamnă, vreau să precizez, că a fost o dată dată afară din Curtea de Conturi, am înțeles că a câștigat în instanță pe vicii de procedură, ceva de genul acesta, chicițe avocățești și a fost reîncadrată Tot pentru abuz în serviciu a fost dată afară, a fost sancționată. Ea este în afara oricărei cunoașteri profesionale.

Nicolae Robu mai spune că va depune plângere penală şi împotriva auditorului care a întocmit raportul care împiedică finanţarea echipei de fotbal şi a Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană.

Articole asemănătoare

CSM Reșița își pierde golgheterul

Marian Drăghiceanu părăsește Valea Domanului. În urmă cu o săptămână, clubul anunța, pe pagina de…

o oră ago

SCM Timișoara, din nou învinsă de Dinamo

S-a încheiat 28-22 în favoarea bucureștenilor, deși bănățenii au fost spre final foarte aproape de…

2 ore ago

CSC Dumbrăvița readuce un jucător de bază din sezoanele trecute

Mijlocașul Luca Bodri revine în tricoul alb-verde după un an. În precedentul sezon, a evoluat…

5 ore ago

Contracte prelungite la SCM Timișoara

Staff-ul administrativ al SCM Timișoara pentru sezonul 2024/2025 a fost definitivat. Sergiu Pașca va continua…

8 ore ago

Fanii Corvinului pot achiziționa, de azi, bilete la Supercupa României

Campioana României, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara, vor lupta pentru trofeu joi, 4…

8 ore ago

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza…

12 ore ago