Primăria Timișoara i-a dat în judecată pe Gheorghe Ciuhandu, Adrian Orza și Sorin Grindeanu

Primăria Timișoara i-a acționat în instanță pe Gheorghe Ciuhandu, Adrian Orza și Sorin Grindeanu, alături de alți câțiva funcționari, pentru a recupera un prejudiciu de 350.000 de lei.

Potrivit primarului Nicolae Robu, prejudiciul a fost cauzat prin închirierea unor mașini de către Primăria Timișoara, de la RATT.

“Am inițiat o acțiune în instanță pentru recuperarea prejudiciului produs primăriei de către foștii conducători ai instituției prin nerespectarea ordonanței de urgență in vigoare la acea vreme, privind reducerea cheltuielilor bugetare. Vom vedea ce spune instanța, dar s-a ajuns în stadiul în care prejudiciul trebuie recuperat de la ei ca persoane”, a declarat Nicolae Robu.

Fostul primar, Gheorghe Ciuhandu, consideră că actuala administraţie a oraşului are un comportament abuziv.

“Procedurile acestea erau în atenția Direcției Tehnice, unde era domnul Culiță Chiș director, și a serviciului Administrativ. Eu nu știu să vă spun mai mult decât atât, pentru că nu știu despre ce este vorba. Dacă voi fi citat în proces, mă duc pentru că a mai binevoit să mă onoreze și în cazul Poli de constituire de parte civilă a primăriei în mod abuziv, fără avizul Consiliului Local. Deci am experiența acestor relații neprincipiale și a acestui comportament, as zice eu, absolut abuziv al primăriei”, a declarat Gheorghe Ciuhandu.

Fostul viceprimar, Adrian Orza, nu înţelege de ce este chemat în judecată deoarece nu ar fi semnat nici un contract de închiriere a unor maşini de la RATT.

“Deși nu am semnat acest protocol de colaborare cu RATT, mi se pare o prostie în sine noțiunea de prejudiciu. Erau mașini care erau ale instituției, nu înțeleg ce caut pe lista aia”, a declarat Adrian Orza.

Cel de-al treilea citat în proces este Sorin Grindeanu, şi el fost viceprimar al Timişoarei.

“Nu comentez acțiunile unui om total rupt de realitate cum e primarul Timișoarei, Nicolae Robu”, a declarat Sorin Grindeanu.

Procesul deschis de Primăria Timișoara a fost înregistrat la Tribunalul Timiș, iar potrivit primarului Nicolae Robu, acesta este primul caz în care primăria se îndreaptă pentru recuperarea prejudiciului împotriva unor persoane.

Foto: cetateanul.net

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

4 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

5 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

6 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

7 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

7 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

7 ore ago