Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Primăria Timișoara, la un pas de executare silită

Primăria Timișoara este la un pas de a fi executată silit de proprii angajați. Mai mulți salariați care s-au judecat cu primăria și au obținut sentințe favorabile care nu sunt puse în aplicare nici acum. Primarul Nicolae Robu susține că nu a pus sentințele în aplicare pentru că așa s-a înțeles cu angajații vizați:

Primăria Timișoara, la un pas de executare silită

Articol de Radio Timișoara, 18 noiembrie 2015, 17:00

Fiind informat de către șefa Serviciului de Resurse Umane că, dacă se pun în aplicare acele sentințe așa cum au fost ele formulate, oamenii încasează niște bani atunci, dar vor avea salariul micșorat în continuare și, într-un anumit orizont de timp, vor ajunge să fie în pierdere, i-am informat pe angajați, în una sau două ședințe făcute cu toți, după care ei au depus cereri scrise, absolut toți, că nu doresc punerea în aplicare a acelei sentințe care aparent era favorabilă lor și, prin acordul părților, lucrurile s-au stins. Acum am înțeles că s-a reactivat pentru un număr de anjajați. Eu nu mai înțeleg nimic. Eu mă conformez legii.

Primarul Nicolae Robu a spus că nu are cunoștință de alte sentințe nefavorabile primăriei pe care să nu le fi pus în aplicare.

Patru asocieri de firme concurează pentru construirea halei de mentenanță a tramvaielor din Timișoara
Administrație & politică vineri, 19 decembrie 2025, 13:45

Patru asocieri de firme concurează pentru construirea halei de mentenanță a tramvaielor din Timișoara

Primăria Timișoara a atras patru asocieri de firme la procedura de achiziție pentru construirea unei hale de mentenanță a tramvaielor moderne...

Patru asocieri de firme concurează pentru construirea halei de mentenanță a tramvaielor din Timișoara
“Sirenele libertăţii” vor răsuna în Timişoara pentru a marca ziua declarării primului oraş liber de comunism
Administrație & politică vineri, 19 decembrie 2025, 13:35

“Sirenele libertăţii” vor răsuna în Timişoara pentru a marca ziua declarării primului oraş liber de comunism

La Timişoara vor răsuna sâmbătă, la ora 12:00, “sirenele libertăţii”, care vor marca 36 de ani de la declararea primului oraş liber de...

“Sirenele libertăţii” vor răsuna în Timişoara pentru a marca ziua declarării primului oraş liber de comunism
Autostrada A1 Margina–Holdea, aproape 50% finalizată
Administrație & politică vineri, 19 decembrie 2025, 13:16

Autostrada A1 Margina–Holdea, aproape 50% finalizată

Lucrările pe șantierul Autostrăzii A1 Margina–Holdea au ajuns la un stadiu de aproape 50% la finalul anului 2025, cu activitate intensă în...

Autostrada A1 Margina–Holdea, aproape 50% finalizată
Dominic Fritz depune jurământul pentru cetățenia română
Administrație & politică joi, 18 decembrie 2025, 08:05

Dominic Fritz depune jurământul pentru cetățenia română

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, va deveni oficial cetățean român astăzi, când va depune jurământul de credință față de România....

Dominic Fritz depune jurământul pentru cetățenia română
Administrație & politică miercuri, 17 decembrie 2025, 12:16

Castelul de la Căpâlnaș, scos la vânzare. CJ Arad decide dacă își exercită dreptul de preempțiune

Castelul de la Căpâlnaș, o clădire istorică veche de un secol şi jumătate, a fost scos la vânzare de proprietar, care a notificat...

Castelul de la Căpâlnaș, scos la vânzare. CJ Arad decide dacă își exercită dreptul de preempțiune
Administrație & politică luni, 15 decembrie 2025, 20:03

Proiectul tehnic pentru Inelul 2, donat Primăriei Timișoara

Proiectul tehnic pentru amenajarea Inelului 2 de circulație, pe sectorul cuprins între străzile Demetriade și Pestalozzi, a fost donat Primăriei...

Proiectul tehnic pentru Inelul 2, donat Primăriei Timișoara
Administrație & politică luni, 15 decembrie 2025, 19:44

Consiliul Județean Timiș cofinanțează investiții din 25 de localități

Investițiile demarate în Timiș sunt sprijinite de administrația județeană prin contracte de asociere încheiate cu unitățile...

Consiliul Județean Timiș cofinanțează investiții din 25 de localități
Administrație & politică luni, 15 decembrie 2025, 19:20

Parcările din Timișoara se scumpesc de anul viitor

Tarifele pentru parcare din Timișoara vor crește începând cu 1 ianuarie 2026. Consiliul Local Timișoara a decis ca majorarea TVA din vară,...

Parcările din Timișoara se scumpesc de anul viitor