Primarul Aradului a încercat să demonteze cu șurubelnița tăblițele din gară pe care scrie Timișoara

Gest inedit al primarul municipiului Arad. Gheorghe Falcă a mers cu o şurubelniţă să demonteze plăcuţele pe care scria „Regionala CFR Timişoara” de pe băncile, recent amplasate, în Gara Mare din municipiu. Edilul-şef nu a reuşit să facă acest lucru, pentru că acestea erau prinse cu nituri puşcate.

Gestul edilului-şef al Aradului vine după ce, pe site-urile de socializare, au apărut critici pe acest subiect.

Primăria Arad a cerut ca pe bănci să fie trecut numele municipiului. 14 bănci montate în gară au fost supuse procesului de „curăţare” de însemne nepotrivite. Nu se va pune nimic în locul lor pentru că, potrivit edilului, Staţia CFR Arad nu are nevoie de elemente de identificare afişate pe bănci.

Recepţia parţială a lucrărilor de modernizare a Gării Mari din Arad a avut loc în cursul lunii decembrie 2015, în prezenţa ministrului Transporturilor, Dan Costescu.

Sătpămâna trecută, pe rețelele de socializare au apărut imagini ale băncilor în care arădenii își exprimau ferm dezacordul privind noile inscripții.

Foto: aradon.ro

Articole asemănătoare

Calcule pentru viitoarele majorități din CL Timișoara și CJ Timiș

PSD și PNL ar putea forma o majoritate în Consiliul Local Timișoara cu Alianța Timișoara…

4 ore ago

Planuri pentru o parcare nouă, autogară și gară la Aeroportul din Timișoara

Valoarea investiției este de 2,5 milioane de euro, bani pe care conducerea aerogării speră să-i…

4 ore ago

Trei cereri de renumărare a voturilor pe motiv de fraudare a alegerilor, depuse în Arad

Trei cereri de renumărare a voturilor au fost trimise la Biroul Electoral Județean din Arad,…

4 ore ago

Sute de absolvenţi de liceu din Arad nu s-au înscris la Bacalaureat

Sute de absolvenţi de liceu din judeţul Arad nu s-au înscris pentru a susţine Examenul…

4 ore ago

Salvamontiștii hunedoreni, pregătiți cu noi echipamente de sezonul estival

Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara dispune de două autospeciale de intervenție ce vor fi folosite…

4 ore ago

Florin Farcaș nu o va antrena în „B” pe FC Bihor

Potrivit bihon.ro, conducerea clubului orădean i-a comunicat lui Florin Farcaș de faptul că nu mai…

7 ore ago