Primarul Gheorghe Falcă a cerut mutarea Universității Central-Europene de la Budapesta la Arad

Universitatea Central-Europeană, creată la Budapesta de miliardarul american George Soros, ar putea să se mute la Arad.

Primarul Gheorghe Falcă propune rectorul Universităţii o ofertă pentru relocarea acesteia aici. Edilul a precizat că municipalitatea a găsit două clădiri pe care le poate oferi universităţii, în suprafaţă de peste 6.000 de metri pătraţi.

Conform lui Gheroghe Falcă, universitatea ar urma să primească spaţii şi în Cetatea Aradului, în momentul în care obiectivul va intra în circuitul civil, peste câţiva ani.

După ce primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a făcut o ofertă oficială pentru relocarea universităţii fondate de George Soros în municipiul de pe Mureş, primarul municipiului Oradea îi urmează exemplul. Ilie Bolojan crede că ar fi o idee bună să facă o ofertă acestei universităţi pentru a funcţiona în viitor la Oradea. Edilul spune că oraşul ar câştiga un centru de excelenţă cu deschidere internaţională pentru municipiu şi ar dovedi încă o dată vocaţia central-europeană a oraşului Oradea.

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

2 ore ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

3 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

9 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

9 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

9 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

11 ore ago