Primarul Timişoarei a împărţit cheile pentru locuinţele sociale de pe strada Polonă

Pe o ploaie torenţială ce cădea joi în Timişoara, zeci de familii care au primit o locuință în blocul social de pe strada Polonă s-au înghesuit în scara blocului ca să-i mulțumească primarului Nicolae Robu pentru apartamente.

După mulțumirile asistaților social, baia de mulțime aferentă și pozele cu copiii unei familii, primarul Nicolae Robu le-a transmis beneficiarilor să muncească pentru că în Timișoara asistența socială nu este o prioritate a primăriei.

Potrivit primarului Nicolae Robu, unele dintre cele 120 de garsoniere au fost transformate în apartamente cu două camere, pentru familiile mai numeroase.

Şeful Serviciului Locuinţe din cadrul Primăriei Timişoara, Mihai Boncea, spune că beneficiarii noilor locuințe sociale au fost alesi in functie de condiţia locativă, fiind impusă şi cerinţa ca un membru al familiei să aibă loc de muncă.

Chiria lunara pe care o plateste o familie din noul bloc social de pe strada Polonă este de maximum 50 de lei, în funcție de suprafața apartamentului.

Numărul celor care solicit o locuință socială în Timișoara este de peste 6.000. Lista va fi reactualizata in perioada urmatoare printr-o hotarare de consiliu local.

Articole asemănătoare

Suporterii Corvinului cer ca data de disputare a Supercupei să nu se modifice

FCSB - Corvinul Hunedoara este primul meci al noului sezon și contează pentru Supercupa României.…

2 ore ago

România s-a calificat la turneul final al Golden League

Naţionala feminină de volei a României s-a calificat la turneul Final Four al Golden League,…

5 ore ago

Două finale și o semifinală în familia Todoni, într-o singură zi

Timișoreanca Anca Todoni s-a oprit în semifinalele probei de simplu la turneul de tenis de…

6 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi caldă și în general frumoasă în cursul zilei, când cerul va…

9 ore ago

AUDIO / Ghiroda domină Bihorul, Motan „egalează”

Partida de pe arena „Emilian Pavel” a fost sub controlul gazdelor, care au condus cu…

17 ore ago

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

21 de ore ago