Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Protest la Arad față de criza gunoiului

Aproximativ 30 de arădeni – în special membri PSD şi USR – au protestat faţă de modul în care este gestionat gunoiul menajer. Oamenii au lăsat circa 10 saci cu gunoi în faţa Primăriei Arad.

Protest la Arad față de criza gunoiului

Articol de Radio Timișoara, 27 aprilie 2018, 08:03

Şi municipalitatea este însă nemulţumită de modul în care RETIM, care a preluat serviciile începând de luni, a acţionat în oraş.

“Gunoiul nu are nicio vină. Noul operator care nu și-a mai adunat gunoiul, pentru că Aradul și cetățenii Aradului, ca întotdeauna, și-au făcut contracte, și-au plătit taxele, și am avut surpriza ca, în primele două zile de operare, cel care trebuia să aibă mult mai multă forță de operare, până la urmă nu le are. Fără a încerca să dăm vina unii pe alții, pentru că pe cetățean îl interesează să aibă problema rezolvată, mai puțin certurile și discuțiile noastre”, a declarat Călin Bibarț.

La Arad s-a constituit şi Grupul de Suport Tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii.     Măsura a fost luată din dispoziţia Prefectului Florentina Horgea care apreciază că există riscul izbucnirii de epidemii, în contextul modului defectuos în care este gestionată activitatea de salubrizare la nivelul municipiului Arad.

“La scurtă vreme după întâlnirea de la Palatul Administrativ, Retim s-a pus serios pe treabă”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Arad, unde sunt postate fotografii cu municitori ai operatorului de salubritate care a început să strângă gunoiul.

Foto: Facebook-Primaria Municipiului Arad

Eurodeputați la Radio Timișoara | Maria Grapini: „România are un bilanț pozitiv în Uniunea Europeană”
Administrație & politică vineri, 13 noiembrie 2026, 10:00

Eurodeputați la Radio Timișoara | Maria Grapini: „România are un bilanț pozitiv în Uniunea Europeană”

La aproape 20 de ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, delegația eurodeputaților social-democrați români pregătește un eveniment...

Eurodeputați la Radio Timișoara | Maria Grapini: „România are un bilanț pozitiv în Uniunea Europeană”
CJ Timiș renunță la preluarea Spitalului CFR
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 18:46

CJ Timiș renunță la preluarea Spitalului CFR

Consiliul Județean Timiș renunță la cererea de transfer a Spitalului CFR, a anuțat liderul administrației județene, Alfred Simonis, care spune...

CJ Timiș renunță la preluarea Spitalului CFR
Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 18:32

Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, critică noile restricții impuse de Guvern asupra cheltuielilor administrațiilor locale...

Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale
Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 18:01

Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație

Primăria Timișoara precizează că proprietarii care au închis ulterior balcoanele apartamentelor nu vor fi impozitați suplimentar. De asemenea,...

Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 13:21

Amenzi de aproape 2,8 milioane de lei pentru munca la negru în Timiș

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a efectuat, în perioada 1–31 octombrie, 277 de controale pentru verificarea respectării legislației...

Amenzi de aproape 2,8 milioane de lei pentru munca la negru în Timiș
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 13:18

Târgul de Crăciun se extinde în restaurantele și cafenelele din Timișoara

Restaurantele, cafenelele și puburile din Timișoara se pot înscrie în programul de parteneriat al Târgului de Crăciun, prin care organizatorii...

Târgul de Crăciun se extinde în restaurantele și cafenelele din Timișoara
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 12:55

Clădirea gimnaziului Liceului „Jean Louis Calderon” din Timișoara, reabilitată energetic

Clădirea în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara este pregătită pentru...

Clădirea gimnaziului Liceului „Jean Louis Calderon” din Timișoara, reabilitată energetic
Administrație & politică joi, 12 noiembrie 2026, 10:00

Eurodeputați la Radio Timișoara | Iuliu Winkler: „ Nu există răspunsuri simple la întrebările foarte complicate”

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a decis să susțină actualul Executiv, fără să ocupe însă funcții în structurile...

Eurodeputați la Radio Timișoara | Iuliu Winkler: „ Nu există răspunsuri simple la întrebările foarte complicate”