Școli și grădinițe, în șantier la Timișoara. Se construiesc și două creșe noi

Primăria Timișoara anunță că va realiza în acest an mai multe lucrări la școlile din municipiul de pe Bega.

Potrivit primarului Nicolae Robu, una dintre cele mai importante lucrări vizează extinderea Școlii Generale nr. 16 prin construirea unui nou corp de clădire.

Conform Primăriei Timișoara, principalele lucrări de investiții ce vor fi demarate anul acesta, sunt extinderea Școlii Gimnaziale 16 S+P+2E, reabilitarea acoperișului la Școala Gimnazială 25m construcția de clădiri cu destinația creșă la Ciarda Roșie și în zona de Nord a Timișoarei, creşterea eficienţei energetice prin reabilitare termică construcţii şi instalaţii la Colegiul Tehnic Henri Coandă, extinderea Grădiniției PP33 în regim de înălţime P+1E+M, reparaţii şi reabilitarea termică a corpului existent.

Primarul a făcut un apel la părinții care vor să aibă elevii la școlile de renume din oraș, cerându-le să înțeleagă faptul că numărul de locuri e limitat, iar pentru cei care insistă să acceseze astfel de școli, există riscul de a face ore după-masa.

Primarul Nicolae Robu a declarat că pe lângă lucrări la școli vor continua lucrăile începute în domeniul sănătății, la spitalele din subordinea primăriei.

Articole asemănătoare

AUDIO / Ghiroda domină Bihorul, Motan „egalează”

Partida de pe arena „Emilian Pavel” a fost sub controlul gazdelor, care au condus cu…

8 ore ago

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

12 ore ago

Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu

Biroul Teritorial al Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu. Reprezentanții Biroul Teritorial al…

12 ore ago

Aglomerație la vămile Nădlac 1 și Nădlac 2

Șoferii de autoturisme au de așteptat mai bine de o oră pentru a trece frontiera…

12 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 22: Sorin Babii

Format în poligonul clubului UTA, el avea să scrie istorie în sportul românesc, prin salba…

12 ore ago

SCM Timișoara, lider și după deplasarea din Ghencea

Rugbiștii de la SCM Timișoara au început returul cu o victorie în deplasare. Ei au…

12 ore ago