Transportul școlar din Deva, doar cu microbuze electrice

Autorităţile locale din Deva promovează transportul ecologic în rândul elevilor din municipiu. Din această săptămână, elevii care folosesc transportul în comun pentru a merge la şcoală vor face acest lucru doar cu microbuze electrice, care vor funcţiona dimineaţa sub forma unor curse speciale pentru copii. După aceea, în cursul zilei, autovehiculele electrice vor deservi şi alte trasee din Deva.
Investiția în autobuze și microbuze electrice face parte din planul de mobilitate urbană durabilă al municipiului Deva. Achiziția de mijloace de transport în comun electrice este prima componentă a proiectului de modernizare a transportului public local din oraș. A doua componentă este modernizare a sistemului de transport public local prin reabilitare a infrastructurii aferente, a declarat primarul municipiului, Florin Oancea.
“Este cel mai mare proiect din fonduri europene pe care Primăria Municipiului Deva l-a a accesat până în prezent. Depășește 20 de milioane de euro, sumă cu TVA-ul inclus. Pot să spun cu mare satisfacție că Deva se află printre primele cinci-șase municipii din România care au un transport public ecologic, un transport public verde”, spune Florin Oancea.
În ceea ce privește cursele speciale pentru elevi, mașinile pe motorină au fost înlocuite cu vehiculele ecologice. Microbuzele electrice au început să circule pe liniile 2 și 4 și parțial pe liniile 3 și 6. Sunt cinci microbuze care deservesc aceste trasee.
“Capacitatea la aceste microbuze electrice este 21 de locuri, din care 12 locuri pe scaune și diferența, locuri în picioare. Autonomia pentru un microbuz electric este de 200km/zi iar pentru un autobuz electric de 50 de locuri autonomia este de 300km/zi”, mai spune Florin Oancea.
Ambele proiecte pe fonduri europene vor contribui la creșterea calității serviciilor de transport public local în municipiul Deva, precum și la o calitate mai bună a vieții locuitorilor, susțin autoritățile locale.

 

Articole asemănătoare

Concert coral aniversar CARMINA DACICA, la șase decenii de activitate artistică

La împlinirea a șase decenii de activitate artistică neîntreruptă, Corala feminină „Carmina Dacica”, dirijată de…

2 ore ago

Vreme instabilă în vestul țării

În a doua parte a zilei, vor fi averse locale și cu caracter torențial, însoțite…

3 ore ago

Handbal, juniori 3: SCM Politehnica, pe patru, AHCS Cîtu Timișoara, a șasea

Turneele finale ale Campionatelor Naționale de handbal, juniori 3, Grupa Valoare, s-au încheiat. Timișoara a…

3 ore ago

Victorii superbe pentru Irina Begu și Ana Bogdan

Jucătoarele române de tenis Irina Begu și Ana Bogdan s-au calificat, joi seara, în runda…

4 ore ago

Corvinul Hunedoara ajunge la șase transferuri

Ion Cărăruş este noul jucător al divizionarei secunde de fotbal Corvinul Hunedoara. În vârstă de…

17 ore ago

Anca Todoni, în sferturi la un turneu W50

Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de…

17 ore ago