Undă verde pentru pasajul Jiul. Se deschide un șantier important în Timișoara

Lucrările de lărgire a pasajului Jiul au pot să înceapă. Contestația formulată de una dintre firmele care a participat la licitație a fost respinsă, iar primăria a putut semna contractul cu firma care a câștigat licitația, astfel că în perioada următoare pot începe lucrările.

Primăria așteaptă un rezultat și la contestația de la Popa Șapcă iar dacă situația de la Jiul se va repeta, se va lucra la ambele pasaje în același timp. Potrivit primarului Nicolae Robu, ciculația prin cele două pasaje va fi restricționată, dar nu închisă:

Vom avea grijă să organizăm șantierul, astfel încât perturbarea în trafic să fie cât mai mică. Evident că nici nu se pune problema să blocăm complet și deodată Popa Șapcă și Jiul. Ar fi nenorocire. Nu am avea cum să funcționăm astfel. Vom avea înțelepciunea să gestionăm lucrurile astfel încât perturbarea să fie cât mai mică și Comisia de Circulație va indica și trasee ocolitoare, diverse formule la care vom recurge pe perioada lucrărilor.

Primarul Nicolae Robu a spus că a avut deja o discuție cu reprezentanții firmei care lucrează la Jiul, stabilindu-se să se lucreze în forță astfel încât lucrările să fie gata cât mai repede.

Foto: www.google.ro/maps

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

2 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

2 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

3 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

4 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

4 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

4 ore ago