Viaţa sănătoasă şi îmbătrânirea activă, în preocuparea Consiliului Judeţean Timiş

În organizarea Consiliului județean Timiș, s-a desfășurat astăzi, la sediul Palatului Administrativ, o masă rotundă intitulată Posibilități de inovare și parteneriat inteligent în susținerea vieții sănătoase și a îmbătrâniri active, la care au luat parte reprezentanți ai spitalelor din Timiș, Comisiei de sănătate a CJT, Fundației Profilaxis, Asociației Banat IT, Asociației Casa Faenza, Fundației Pentru Voi, Universității Politehnica din Timișoara și ai unor firme care dezvoltă aplicații informatice în domeniul medicinei. De asemenea, au participat experți din Universitatea Eberhard Karls din Tubingen – Germania – cu care Consiliul Județean colaborează în cadrul unui proiect axat pe dezvoltarea parteneriatelor cu scopul inovării sociale pentru o viață sănătoasă.

„Tematica este evident foarte largă, dar preocuparea Consiliului Judeţean Timiş pentru aceasta nu este nouă, mai ales că instituţia noastră are atribuţii privind asigurarea unui cadru adecvat dezvoltării armonioase economico-sociale a judeţului şi privind gestionarea serviciilor publice la nivel județean. Consiliul Judeţean Timiş a susţinut dintotdeauna parteneriatele şi iniţiativele de dezvoltare şi inovare în domeniul sănătăţii, implicându-se în proiecte care au avut ca scop facilitatea schimbului de experiență, promovarea bunelor practici între regiunile europeme, îmbunătățirea politicilor sociale și de sănătate”, a subliniat președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

În cadrul seminarului au fost prezentate teme legate de posibilitățile de inovare în susținerea vieții sănătoase, soluții de telemedicină și proiecte IT în domeniul sănătății, respectiv: dispozitivul pentru controlul unui robot prin interpretarea undelor cerebrale (dezvoltate de Laura Chirilă în vârstă de 13 ani și Sergiu Micorici -15 ani) și dispozitivul pentru evitarea ostacolelor de către persoane lipsite de vedere, dezvoltat de Mircea Șerbănescu (11 ani), David Babescu (11 ani) și Dariana Dorin (16 ani).

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

o oră ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

3 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

4 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

4 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

4 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

9 ore ago