Zonă centrală din Oradea se închide pentru traficul auto până la sfârşitul anului / Harta rutelor ocolitoare

Mai multe străzi din zona centrală a municipiului Oradea vor fi închise de luni, 16 februarie, până la finele anului întrucât intră în reabilitare.

Astfel, Piața Unirii intră în reabilitare și va deveni pietonală. În plus, va fi schimbată și consolidată linia de tramvai din Parcul 1 Decembrie până la strada Primăriei, urmând de asemenea să fie reabilitate rețelele de apă şi canalizare pe strada Independenţei. De asemenea, demarează şi lucrările de execuţie a parcării subterane din spatele statuii lui Mihai Eminescu, a precizat viceprimarul Oradiei, Mircea Mălan.

Piaţa Unirii şi strada Independenţei (din parcul 1 Decembrie, până la strada Primăriei) se vor închide complet luni, la ora 0.00. Cei care vin pe strada 1 Decembrie au la dispoziţie străzile Traian Moşoiu şi Iuliu Maniu, ce devin cu dublu sens. Pe podul central Ferdinand se va circula într-o singură direcţie, dinspre piaţă spre Primărie, doar cu posibilitatea de a vira la dreapta.

Reprezentanții Poliției Rutiere dau asigurări că poliţiştii prezenţi în trafic vor oferi informaţii celor care au probleme, iar traficul va fi semnalizat corespunzător.

În acest areal închis din centrul municipiului este cuprinsă în lucrări şi strada Vasile Alecsandri, pe care Primăria intenţionează să o urmează să o transforme în spaţiu pietonal pentru a face legătura dintre Piaţa Unirii şi parcul 1 Decembrie, spre Cetatea Oradea.

Viceprimarul a mai anunţat că, în cursul anului, se va lucra, în acest perimetru, şi la Pasajul Vulturul Negru, în două proiecte, pentru reabilitarea pereţilor şi a cupolei, în interior, urmând să se refacă mozaicul din pavaj, lucrare respinsă de Primăria Oradea ca fiind neconformă cu proiectul.

 

Modificări trafic Piața Unirii

 

-Strada Independenței se închide de la fostul Făt Frumos spre Centru

– strada Vasile Alecsandri se închide în capătul dinspre Piața Unirii, fiind posibil pentru riverani accesul cu dublu sens. În condițiile în care parcarea nu este restricționată, se anunță un nou nucleu da haos central

– strada Traian Moșoiu se deschide la dublu sens, la fel și strada Iuliu Maniu, în continuarea sa, până la intersecția acesteia cu strada Jean Calvin. Pe restul străzii Maniu, situația rămâne neschimbată. Pe Moșoiu se păstrează parcări pa partea stângă în sensul spre Centru, dar pe Maniu nu, din cauza îngustării străzii

– de pe Podul Ferdinand se poate accesa exclusiv strada Tudor Vladimirescu. De pe aceasta este închis accesul spre Piața Unirii

– Strada Primăriei și Strada Episcop Mihai Pavel se închid în capătul dinspre Piața Unirii, devenind și acestea cu dublu sens

Harta străzilor închise și a rutelor ocolitoare

OTL SA informează că odată cu începerea lucrărilor de reabilitare a P-ţei Unirii, circulaţia tramvaielor va fi înlocuită de cea a autobuzelor pe tronsoanele Casa de Cultură – Biserica Emanuel – sens giratoriu, intersecţie B-dul Decebal cu B-dul Dacia şi Cap linie Ioşia – Biserica Emanuel, informează bihon.ro

De asemenea, traseele liniilor de autobuz care tranzitează în acest moment zona Pieței Unirii vor fi reconfigurate pentru a permite desfăşurarea lucrărilor. Liniile de autobuz a căror trasee vor fi modificate sunt 10, 12, 14, 20, 23.

Tramvaiele vor continua să circule pe tronsoanele Nufărul – P-ţa Cetăţii – str. Gen. Magheru – str. Republicii – str. C. Coposu – str. Transilvaniei – B-dul Dacia – Pod CFR şi şos. Borşului până la Sinteza şi retur.

 

Articole asemănătoare

UTA, din nou lider în play-out / AUDIO

UTA a încheiat o săptămână cu trei meciuri pe terenul Politehnicii Iași. Jocul a contat…

8 ore ago

CSM Reșița câștigă acasă și se mai poate gândi la baraj

Handbaliștii de la CSM Reșița au învins acasă CSM Făgăraș, în etapa a XII-a din…

12 ore ago

UTA a ratat calificarea, deși a înscris de patru ori în deplasare

Tinerii fotbaliști de la UTA au pierdut semifinala Ligii Elitelor pentru juniorii sub 17 ani.…

12 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 17: Marius Căta-Chițiga

Ignorat de Poli, transferat de Dinamo Eroul poveștii noastre de astăzi s-a născut la Timișoara,…

16 ore ago

Leii Roșii au fructificat avantajul terenului propriu

CSM CSU Oradea a învins CSO Voluntari, 96-76, în meciul secund din semifinalele Ligii Naționale…

17 ore ago

Telecabina spre Cetatea Deva, oprită timp de două zile

Telecabina va fi oprită luni și marți pentru lucrările de mentenanță care sunt executate în…

17 ore ago