Zona Făget iese din carantină după scăderea numărului de bolnavi de COVID-19

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis scoaterea din starea de carantină zonală COVID a oraşului Făget şi a celor trei sate aparţinătoare.

Decizia a fost luată după ce analiza epidemiologică efectuată de Direcţia de Sănătate Publică a arătat că numărul bolnavilor este în scădere.

“În urma analizei epidemiologice efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Timiş la nivelul oraşului Făget, inclusiv în localităţile Colonia Mică, Temereşti şi Bichigi, a reieşit faptul că trendul cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este descrescător, iar numărul cazurilor active a scăzut sub 3/1000 de locuitori. Ca atare, DSP a propus ridicarea măsurii de carantină zonală instituită în oraşul Făget şi localităţile Colonia Mică, Temereşti şi Bichigi, după expirarea celor 14 zile de carantină. Propunerea a fost trimisă spre avizare Institutului Naţional de Sănătate Publică”, arată un comunicat al Prefecturii Timiş.

INSP a avizat propunerea astfel că de sâmbătă carantina instituită în 26 iulie va fi ridicată de sâmbătă.

S-a stabilit că în perioada următoare starea de sănătate a populaţiei din Făget şi satele aparţinătoare va fi monitorizată prin intermediul asistenţei medicale primare precum şi de către personalul Spitalului din Făget, sub supravegherea DSP Timiş.

Timp de 30 de zile, se suspendă desfăşurarea tuturor târgurilor, iarmaroacelor, oboarelor, pieţelor de vechituri şi a pieţelor agroalimentare, terasele vor avea orar de funcţionare în intervalul 8,00 – 22,00, iar transportul în comun sau deplasarea către locul de muncă cu curse speciale se va face la maxim jumătate din capacitatea de transport a vehiculului şi cu obligativitatea folosirii măştii. Slujbele religioase se vor desfăşura doar în aer liber, cu un număr maxim de 50 participanţi, cu respectarea regulilor de distanţare fizică.

În plus, se impune măsura purtării măştii de protecţie în aer liber, zona centrală de promenadă a oraşului Făget, precum şi în zonele de aşteptare a mijloacelor de transport.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

6 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

6 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

8 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

8 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

9 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

9 ore ago