Ascultă Radio România Timișoara Live • 

2025: Nouameapiesă?, o experiență teatrală inedită la Auăleu Teatru din Timișoara

23 mai 2025 @ 19:00 –

Publicul va intra în poveste alături de dramaturgul Peca Ștefan și artista multimedia Cinty Ionescu, care transformă întrebările spectatorilor despre 2025 în teatru viu.

Articol de Dana Florea, 23 mai 2025, 19:00

2025: Nouameapiesă?, o experiență teatrală inedită la Auăleu Teatru din Timișoara

Vineri, 23 mai, la Auăleu Teatru, începând de la ora 19.00, timișorenii sunt așteptați la 2025: Nouameapiesă?, un performance susținut de dramaturgul Peca Ștefan și artista multimedia Cinty Ionescu în care artiștii și publicul vor intra în dialog despre… piesa însăși.

În 2025: Nouameapiesă?, pe care Peca Ștefan o descrie ca o „(pseudo)prelegere (anti)performativă (inter)activă”, cei doi artiști de pe scenă și publicul intră în dialog ca parte a unui experiment ce deschide limitele a ceea ce numim în mod convențional „reprezentație teatrală”. Acesta nu e nici un spectacol-lectură, nici unul de teatru în sensul convențional al cuvântului. Publicul face parte, la propriu, din piesă – căci în timp ce autorul Peca Ștefan citește textul noii lui piese care ar fi putut să înceapă pe scena goală, spectatorii îi devin parteneri de act artistic: răspund la întrebări, decid tema și subiectele cu care lucrează autorul, devin uneori eșantion sociologic.

Fiecare reprezentație este urmată de o întâlnire cu publicul, desfășurată pe baza unui scenariu-joc care provoacă atât audiența, cât și echipele teatrelor să exploreze acel contract nescris dintre public, teatrul ca instituție și lucrătorii din domeniul cultural. La Timișoara vor participa la această discuție cei doi inițiatori ai Auăleu Teatru, Ovidiu Mihăiță și Christine Cizmaș.

Pentru teatrul din Timișoara, acest an este unul special: aniversarea a 20 de ani de la fondarea Auăleu, teatrul „independent de orice”.

Biletele se pot rezerva online. Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta de sub 16 ani. Toate biletele vândute vor merge în sprijinul aniversării Auăleu 20 de ANI.

Reprezentația de la Timișoara este parte a unui turneu național ce cuprinde zece performance-uri desfășurate în teatre și spații culturale alternative din Câmpulung Muscel, București, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Satu Mare, Timișoara, Sfântu Gheorghe, Piatra Neamț și Sibiu. Iar Timișoara este oprirea de la jumătatea drumului.

Spectacolul este realizat în cadrul proiectului Narative și intersecții performative, produs de Asociația Narative și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Detalii pe Pagina evenimentului.

Cinty Ionescu

Artista multimedia Cinty Ionescu realizează design video cu elemente multimedia live, precum și documentarea video, și este co-facilitatoare a atelierelor. A lucrat la peste 40 de spectacole de teatru și dans. Premiul de Excelență pentru Video Design în cadrul festivalului Fringe New York City.

Peca Ștefan

Dramaturgul Peca Ștefan este una dintre vocile importante ale dramaturgiei românești din ultimele două decenii. Dramaturg, performer, facilitator de ateliere și realizator de documentare video, Peca Ștefan experimentează cu materiale narative de tip imersiv, interactiv.

Proiectul Narative

Proiectul Narative are trei componente: turneul cu 2025: Nouameapiesă? (care include o serie de discuții-joc, post-spectacol, cu membrii echipei teatrului și spectatorii), un serial video documentar realizat în comunitățile artistice locale prin care trece turneul, respectiv o serie de ateliere de storytelling.

În țara în care doar o treime din populație a văzut un spectacol de teatru cel puțin o dată în viață, proiectul Asociației Narative încearcă să ia și pulsul scenelor independente, al vieții din teatrele cu mai puține resurse, precum și din universitățile cu profil teatral din țară, printr-un jurnal video al proiectului: un serial online, Narative în Km2025, care va putea fi văzut în viitor și la TVR Cultural, partenerul media principal. Acest „road trip” documentar are în centru povestea spațiilor performative unde se desfășoară reprezentațiile, reflectată prin interviuri cu artiști, studenți, profesori și critici de teatru, susținători ai comunităților create de și în jurul locurilor respective.

Primul episod poate fi urmărit accesând acest link. Noi episoade vor fi publicate periodic. De asemenea, materialul brut rezultat din documentarea video din cadrul Narative și intersecții performative va constitui ulterior baza de creație pentru o serie de emisiuni-eseu realizate în colaborare cu TVR.

Echipa proiectului susține și o serie de ateliere de storytelling participativ, sub titulatura Narative și (auto)ficțiuni participative, fiind invitați studenții și profesorii facultăților de artă teatrală din București, Târgu Mureș, Cluj și Timișoara. Construit ca un chestionar, atelierul propune diferite exerciții care conduc la definirea și explorarea unui proiect de performance participativ, plecând de la teme personale, întrebări urgente, dileme ideatice și traducerea acestora în diferite structuri dramatice participative.

Asociația Narative

Asociația Narative ste o platformă dedicată expresiei și experimentului, de dezvoltare și susținere pentru artiști și proiecte care îmbină limbaje creative variate, aflate la intersecția artelor cu domenii conexe. Narative promovează dialogul dintre puncte de vedere și narațiuni sociale diferite și are ca obiectiv crearea și consolidarea de comunități creative. Asociația Narative a fost creată de un grup de artiști cu limbaje complementare: Cinty Ionescu, artistă multimedia, Laurențiu Bănescu, actor de teatru și film, și Peca Ștefan, dramaturg și scenarist.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

 

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
9 din 10 copii se lovesc de bullying online: de ce nu e soluția să le iei telefonul
vineri, 20 martie 2026, 07:30

9 din 10 copii se lovesc de bullying online: de ce nu e soluția să le iei telefonul

Tot mai mulți părinți încearcă să limiteze timpul petrecut de copii pe telefon sau pe rețelele sociale. Însă interdicțiile totale nu dau...

9 din 10 copii se lovesc de bullying online: de ce nu e soluția să le iei telefonul
Vremea în Banat și Crișana
vineri, 20 martie 2026, 04:50

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi apropiată de normalul termic al datei. Cerul va fi variabil, temporar noros ziua, când în vestul Carpaților Meridionali,...

Vremea în Banat și Crișana
Baschetbaliștii orădeni, aproape de suta de puncte, la Craiova
joi, 19 martie 2026, 20:26

Baschetbaliștii orădeni, aproape de suta de puncte, la Craiova

În ciuda faptului că bihorenii au avut un start lansat, cu 7-0, baschetbaliștii din Bănie au echilibrat situația și chiar au terminat în...

Baschetbaliștii orădeni, aproape de suta de puncte, la Craiova
Salonul de Carte Bookfest Timișoara și-a deschis porțile
joi, 19 martie 2026, 18:57

Salonul de Carte Bookfest Timișoara și-a deschis porțile

Cea de-a XIII-a ediție Salonului de Carte Bookfest Timișoara s-a deschis la Centrul Regional de Afaceri cu mari așteptări din partea publicului...

Salonul de Carte Bookfest Timișoara și-a deschis porțile
joi, 19 martie 2026, 18:53

Centura de Vest a Timișoarei a primit autorizația de construcție

Centura de Vest a Timișoarei a primit autorizația de construcție, iar proiectul intră oficial în etapa de execuție. Anunțul a fost făcut de...

Centura de Vest a Timișoarei a primit autorizația de construcție
joi, 19 martie 2026, 18:41

La handbal, e bine! România, victorie la cinci goluri în faţa Turciei

Tricolorii au controlat meciul de la un capăt la altul, doar în trei cazuri consemnându-se egalitatea (1-1, 4-4, 7-7),...

La handbal, e bine! România, victorie la cinci goluri în faţa Turciei
joi, 19 martie 2026, 18:38

Colecta Națională de Alimente: peste 130 de magazine implicate în sprijinul persoanelor vulnerabile

Colecta Națională de Alimente revine în acest weekend, de vineri până duminică, cu ediția a XIV-a, mobilizând comunități din toată țara...

Colecta Națională de Alimente: peste 130 de magazine implicate în sprijinul persoanelor vulnerabile
joi, 19 martie 2026, 18:30

Accesul copiilor la telefon: de ce interdicția totală nu funcționează pe termen lung

Copiii cu vârste sub 2 ani nu ar trebui să aibă acces la ecrane, însă după această vârstă interdicția totală nu funcționează pe termen...

Accesul copiilor la telefon: de ce interdicția totală nu funcționează pe termen lung