„A doua privire” – expoziţie de poetică fotografică la Timişoara
1 august 2024 – 4 august 2024 @ 20:00 –
Vor urca pe scena din Parcul Rozelor Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, Florin Ristei, Ansamblul ”Timișul”, Roby Lakatos și Miroslav Ilić.
Articol de Dana Florea, 1 august 2024, 20:00
Grupul de fotopoeţi din Timişoara vă invită să cunoaşteţi şi să vă bucuraţi de estetica fotografică prezentată în expoziţia „A doua privire”.
Experimentul Fotopoetica a început în Bucureşti sub forma unui curs de estetică fotografică de un an universitar, avându-i ca iniţiatori pe Francisc Mraz şi Gyuri Ilinca. Au absolvit şapte promoţii, adică puţin peste 200 de cursanţi. Au avut loc aproape 50 de expoziţii în spaţii publice, atât în România, cât şi în Europa. Peste 30 de expoziţii pot fi vizitate pe site-ul şcolii de fotopoetică www.fotopoetica.ro. Prin mijloacele fotopoetice de neliniştire şi înseninare, de iritare şi împlinire, de alungare a convenţionalului, de favorizare a emoţiei complexe în defavoarea consumului estetic doar cerebral, se încearcă dislocarea fotografiei din spaţiul comod al plăcerii imediate.
Acest experiment de poetică fotografică s-a materializat în Timişoara într-o expoziţie susţinută de opt autori: Adrian Dudui, Cristian Tzecu, Csaba Teleki, Dana Moica, Florina Lupuţ, Laurenţiu Cioboată, Stela Patrulescu şi Szilvia Illes. Fără a avea o tematică impusă şi fără a se avânta într-o vânătoare de imagini, aceşti fotografi au scotocit cu o curioasă drăgălăşenie prin câteva colţuri ale lumii, privind, aşteptând şi extrăgând frumuseţile care li s-au oferit.
Vernisajul expoziţiei va avea loc în 12 februarie 2015, la Casa Artelor din Timişoara (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8) , începand cu orele 18.30 şi va fi prezent însuşi fondatorul acestui curent, Francisc Mraz, Ferko.
Fotografiile vor rămâne pe simeze până în data de 26 februarie 2015 şi poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 12.00 – 19.00.
Sursa foto: facebook
| Caută în calendar și alte evenimente! | lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
29
5
12
27
|
||