Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Ateliere gratuite de nutriție, mișcare, echilibru emoțional și prevenție pentru copii

28 iulie 2026 – 30 august 2026 @ ore diverse –

Peste 80 de copii din Timișoara sunt așteptați, în lunile iulie și august, la o serie de ateliere interactive gratuite dedicate unui stil de viață sănătos. Programul include activități de nutriție, yoga, dezvoltare emoțională și prevenție, iar la final și părinții vor putea participa la un atelier susținut de specialiști.

Articol de Dana Florea, 28 iulie 2026, 00:00 / actualizat: 28 iulie 2026, 14:11

Ateliere gratuite de nutriție, mișcare, echilibru emoțional și prevenție pentru copii

Peste 80 de copii din Timișoara sunt invitați, în această vară, să participe la o serie de ateliere interactive gratuite dedicate nutriției, mișcării, echilibrului emoțional și prevenției. În perioada iulie–august 2026, la Nest, în Parcul Copiilor din Timișoara, vor avea loc opt ateliere pentru copii cu vârste între 5 și 10 ani, precum și un atelier multidisciplinar destinat părinților.

Programul cuprinde patru tipuri de ateliere:

  • Alimentație: natural vs. procesat: cum pot să-mi pregătesc un desert prietenos cu mâinile mele?
  • Mișcare: o sesiune distractivă de yoga pentru copii, în aer liber, chiar în parc
  • Dezvoltare emoțională: îmi înțeleg emoțiile și învăț să le exprim sănătos
  • Prevenție: experimente despre microbi și apărarea corpului

Atelierele sunt susținute de o echipă multidisciplinară, fiecare specialist coordonând câte un atelier: Oana Bolânu Teslaru, specialist în nutriție și stil de viață sănătos, Agneta Novac, instructor de yoga pentru copii, Cristina Negură, psiholog, și Mihaela Lehaci, medic pediatru.

Fiecare atelier reunește între 10 și 20 de copii. La finalul programului va fi organizat și un atelier dedicat părinților, în cadrul căruia cei patru specialiști vor oferi recomandări practice pentru mese echilibrate, mișcare, emoții și rutine sănătoase ce pot fi integrate în viața de familie.

Participarea la ateliere este gratuită. Locurile sunt limitate, iar înscrierile pentru copii și părinți se fac online prin completarea formularului.

Detalii pe platforma bioza.ro.

Atelierele au loc în cadrul Programului de Stil de Viață Sănătos pentru Copii și Părinți, un proiect educațional gratuit care îmbină nutriția, mișcarea, dezvoltarea emoțională și prevenția medicală printr-o serie de ateliere interactive dedicate copiilor și familiilor lor, implementat de Asociația Bioza, cu sprijinul programului Start ONG.

Descoperă și alte evenimente din Timișoara și din vestul țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
30
7
13
14
19
21
24
26
1
+
2
3
+
Veg Fest - un festival dedicat vegetarienilor
Prima săptămână dedicată stilului de viaţă vegetarian, Veg Fest, începe, la Timişoara, în 18 mai 2015. Timp de şapte zile vor avea loc conferinţe, workshopuri, [...]
Lucrări inedite, semnate Szakáts Béla, la Galeria Pygmalion
Expoziția aduce în fața publicului o parte mai puțin cunoscută a creației artistului timișorean: sculptura în lemn.
Spectacolul imersiv „Van Gogh”, în premieră la Timișoara
Spectacolul itinerant al muzeului imersiv al noilor arte, MINA, este inspirat din scrisorile lui Van Gogh către fratele său și oferă publicului o incursiune captivantă în operele celebrului artist olandez.
Târgul Meșterilor Populari la Muzeul Satului Bănățean, Timișoara
Evenimentul reunește artizani specializați în prelucrarea cânepii, țesături de interior, costume populare, împletituri, prelucrarea lemnului și a ceramicii.
Târg de adopții pentru câini și pisici, la Giarmata-Vii
Evenimentul este organizat de Asociaţia Poli sub sloganul ”Ajutaţi-ne să îi ajutăm!”
Evenimentele culturale ale săptămânii 8 - 14 octombrie în Timișoara
Spectacole, concerte, party-uri, lansări de carte, conferințe, o premieră la Opera Națională, un festival de filme basarabene și 25 de ore - la propriu - sunt ofertele săptămânii.
Prima ediție a Festivalului național de interpretare instrumentală și vocală „Luca Novac”
Festivalul este inițiat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, în semn de prețuire pentru ceea ce a însemnat Luca Novac pentru folclorul bănățean și național.
Expoziția „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță” la Muzeul Banatului
Expoziția explorează modul în care transformările sociale și culturale din perioada Belle Époque au influențat identitatea femeilor și echilibrul de forțe dintre masculin și feminin.
Festivalul Dovleacului la Mailat, județul Arad
Hodi’s pumpkin fest e găzduit de ferma familiei de agricultori Hodi și va fi o bucurie pentru părinți și copii deopotrivă.
Open Call - Înscrieri pentru workshopul “Spectacolul integral a lui Treplev”
Atelierul se adresează tinerilor actori care vor să-și dezvolte o abordare originală, elevilor care se pregătesc pentru facultatea de teatru și actorilor de toate vârstele care vor să-și împrospăteze mijloacele artistice.
Să ciTimişoara - seară de poezie ”tranfrontalieră” la Cărturești Mercy
Ne vor surprinde și încânta doamnele Veronica Balaj (realizator de emisiuni literare la Radio Timișoara) și Mariana Stratulat.
Kunsthalle Bega prezintă expoziția ”Țara de foc”
Expoziția cercetează anumite linii de excluziune din discursurile istorice și ale istoriei artei din România. Curator, Cosmin Costinaș.
”Din întuneric”. Naturi statice și nocturne realizate de copii
20 octombrie 2024 - 21 decembrie 2024    
17:00 - 20:00
Expoziția de la Galeria din Curte reunește pânze realizate de copii reprezentând naturi statice și nocturne inspirate de operele marilor artiști.
Ne/Revăzut | 1956. Revolta de la Poli Timișoara, evocată într-o expoziție new media
Instalația rememorează revolta studențească de la Universitatea Politehnica Timisoara din 30 octombrie 1956, când 4000 de studenți se îndreptau spre Facultatea de Mecanică, cu speranța că se vor putea împotrivi tăvălugului ideologic care amenința să-i îngenuncheze.
Festivalul Internațional de Literatură FILTM 2024 / PROGRAM
”Literatura și noii ei aliați” este tema ediției de anul acesta, care se va desfășura la Timișoara și în trei orașe din județul Timiș.
Istoria familiilor nobile din Banat, într-o expoziție inedită la Muzeul Național al Banatului
Expoziția „Între memorie și uitare. Familii nobile din Banat în perioada modernă” reconstituie o lume a rafinamentului aristocratic prin intermediul unor obiecte rare și valoroase, care au supraviețuit atât capriciilor istoriei, cât și celor două războaie mondiale și regimului comunist.
Premii pentru olimpicii timişeni şi un one-man show cu Florin Piersic
Actorul Florin Piersic va premia 50 de olimpici naţionali ai judeţului Timiş în cadrul unui spectacol intitulat "Mi-e drag de voi, campionilor!", care va avea [...]
Festivalul Internațional de Orgă TimOrgelFest 2024 / PROGRAM
Aflat la a XXIV-a ediție, festivalul, devenit deja o tradiție a lunii octombrie în orașul de pe Bega, se menține mereu proaspăt și inovator, reunind și în acest an artiști extraordinari, într-o serie de concerte inedite.
Înscrieri pentru Concursul  Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză
Destinat elevilor din clasele I-XII, concursul testează cunoștințele de limbă și civilizație, intuiția, logica și viteza de reacție.
Evenimentele culturale ale săptămânii 29 octombrie - 4 noiembrie, la Timișoara
În acesată săptămână aveți parte de filme, petreceri cu tema previzibilă - Halloween-ul, spectacole în locuri mai mult sau mai puțin convenționale, concerte.
Muntele dezvrăjit. Un dialog despre comunicarea medicală, la Cărturești Mercy
Evenimentul are loc în cadrul proiectului ”Dialogul de anamneză cu pacientul standardizat”, derulat prin Centrul de cercetare Lingvistică aplicată și studii culturale comparate de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara,
Les Films de Cannes à Timișoara 2024, un maraton al filmelor de autor / PROGRAM
"Emilia Pérez” deschide Les Films de Cannes à Timișoara 2024 iar regizorul filmului, Jacques Audiard, va fi prezent într-o sesiune Q&A cu publicul.
Expoziție colectivă de artă contemporană slovacă la Timișoara
Expoziția atrage atenția asupra Dunării, al doilea cel mai lung fluviu din Europa, care leagă mai multe țări, inclusiv Slovacia și România.
OUT OF THE BOX, expoziție inedită cu creații ale deținuților din penitenciare
Expoziția este un proiect unic, coordonat de Regina Damian, ce aduce în fața publicului larg creațiile artistice ale deținuților din penitenciarul Timișoara, oameni care și-au redescoperit vocea interioară și exprimarea prin arta vizuală.
Caravana TIFF aduce filme premiate la Timişoara
Caravana Filmelor TIFF poposește pentru o săptămână la Timișoara, între 6 şi 12 august 2015 și aduce șapte dintre cele mai noi și apreciate filme ale [...]
Events on 18 octombrie 2024
Events on 20 octombrie 2024
Events on 23 octombrie 2024
Events on 27 octombrie 2024
Sărbătoarea Plăcintelor revine la Căsoaia: tradiție, muzică și voie bună
-Acces liber duminică, 6 septembrie 2026, 12:00

Sărbătoarea Plăcintelor revine la Căsoaia: tradiție, muzică și voie bună

6 septembrie 2026 @ 12:00 - 18:00 - Plăcinte întinse, pregătite după rețete tradiționale, cu ingrediente și umpluturi pentru toate gusturile,...

Sărbătoarea Plăcintelor revine la Căsoaia: tradiție, muzică și voie bună
bienala beta 2026
-Acces liber vineri, 4 septembrie 2026, 18:00

BETA 2026, Bienala Timișoreană de Arhitectură, se deschide pe 4 septembrie

4 septembrie 2026 - 6 septembrie 2026 @ 18:00 - 17:59 - Beta 2026 începe cu un weekend plin de evenimente. Timp de trei zile sunt programate tururi...

BETA 2026, Bienala Timișoreană de Arhitectură, se deschide pe 4 septembrie
festivalul dovleacului 2026 kikinda
-Acces liber joi, 17 septembrie 2026, 09:00

Festivalul Dovleacului 2026, la Kikinda, Serbia – ediția a 41-a / PROGRAM

17 septembrie 2026 - 20 septembrie 2026 @ 9:00 - Patru zile de concerte, gastronomie bănățeană, dovleci giganți, târguri și competiții sunt...

Festivalul Dovleacului 2026, la Kikinda, Serbia – ediția a 41-a / PROGRAM
Vernisajul Taberei de grafică și caligrafie de la Bata, ediția a 16-a
-Acces liber joi, 27 august 2026, 18:00

Vernisajul Taberei de grafică și caligrafie de la Bata, ediția a 16-a

27 august 2026 @ 18:00 - Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad invită publicul joi, 27 august 2026, la vernisajul celei de-a 16-a...

Vernisajul Taberei de grafică și caligrafie de la Bata, ediția a 16-a
-Acces liber sâmbătă, 29 august 2026, 12:00

Noaptea Muzeelor la Sate 2026 în județul Caraș-Severin

29 august 2026 @ 12:00 - 23:45 - Cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate are loc în 29 august 2026, cu peste 165 de obiective din România...

Noaptea Muzeelor la Sate 2026 în județul Caraș-Severin
-Acces liber sâmbătă, 29 august 2026, 18:00

Noaptea Muzeelor la Sate 2026 în județul Hunedoara

29 august 2026 @ 18:00 - 23:45 - Cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate are loc în 29 august 2026, cu peste 165 de obiective din România...

Noaptea Muzeelor la Sate 2026 în județul Hunedoara
-Acces liber sâmbătă, 29 august 2026, 12:00

Noaptea Muzeelor la Sate 2026 în județul Timiș

29 august 2026 @ 12:00 - 23:00 - Ediția a patra a Nopții Muzeelor la Sate, cea mai amplă platformă dedicată promovării patrimoniului cultural...

Noaptea Muzeelor la Sate 2026 în județul Timiș
-Acces liber sâmbătă, 29 august 2026, 18:00

Nedeea Românilor de Pretutindeni 2026, pe Valea Fărășeștiului, în comuna timișeană Tomești

29 august 2026 - 30 august 2026 @ 18:00 - Valea Fărășeștiului găzduiește cea de-a 52-a ediție a Nedeei Românilor de Pretutindeni. Artiști de...

Nedeea Românilor de Pretutindeni 2026, pe Valea Fărășeștiului, în comuna timișeană Tomești