„Awakening” închide ediția aniversară a Festivalului „Timișoara Muzicală” la Filarmonica Banatul
29 mai 2026 @ 19:00 –
Evenimentul, care încheie ediția 2026 a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, propune un program artistic inspirat de peisaje legendare, condiția umană și explorarea necunoscutului. La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul britanic Leo Hussain.
Articol de Dana Florea, 29 mai 2026, 19:00
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul vineri, 29 mai 2026, de la ora 19:00, la Sala Capitol, la concertul extraordinar care va încheia ediția aniversară a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”. Intitulat ”Awakening”, evenimentul propune un program artistic ce explorează peisaje legendare, condiția umană și explorarea necunoscutului.
Sub conducerea dirijorului britanic Leo Hussain, Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara va interpreta trei lucrări: Tintagel de Arnold Bax, Dublul concert pentru vioară și violoncel de Johannes Brahms și impresionanta creație simfonică Așa grăit-a Zarathustra de Richard Strauss.
Invitați în calitate de soliști sunt violonista Alexandra Conunova, una dintre cele mai apreciate artiste ale scenei internaționale contemporane, și violoncelistul Valentin Răduțiu, muzician recunoscut pentru intensitatea și profunzimea interpretărilor sale, ambii Artiști în Rezidență ai Filarmonicii Banatul în această stagiune.
LEO HUSSAIN | Dirijor
Dirijorul britanic Leo Hussain este cunoscut pentru interpretările sale din repertoriul romantic târziu, modern și contemporan. A fost director muzical al Opéra de Rouen și al Salzburger Landestheater și colaborează în prezent cu importante teatre lirice și orchestre europene.
Repertoriul său include lucrări de Mozart, Școala vieneză modernă și partituri orchestrale ale secolului XX. A colaborat cu instituții de prestigiu precum Royal Opera House Covent Garden, Bavarian State Opera și Oper Frankfurt, dar și cu orchestre ca Deutsches Symphonie-Orchester Berlin și Mozarteumorchester Salzburg.
ALEXANDRA CONUNOVA | Vioară
Alexandra Conunova este una dintre cele mai apreciate violoniste ale generației sale, cunoscută publicului internațional după câștigarea Premiului I la Concursul Internațional Joseph Joachim de la Hanovra în 2012.
Artista a fost laureată și la Concursul Internațional Ceaikovski de la Moscova și la Singapore International Violin Competition, fiind remarcată pentru virtuozitatea sa, pentru bogăția culorilor sonore și pentru expresivitatea interpretărilor.
Invitată constant pe importante scene europene și internaționale, Alexandra Conunova colaborează cu orchestre și dirijori de prestigiu, repertoriul său cuprinzând atât marile concerte romantice, cât și lucrări moderne și contemporane.
VALENTIN RĂDUȚIU | Violoncel
Violoncelistul Valentin Răduțiu este un muzician german de origine română, recunoscut pentru intensitatea și maturitatea interpretărilor sale. Născut la München, artistul și-a început studiile muzicale sub îndrumarea tatălui său, continuându-și formarea la Salzburg, Viena și Berlin cu profesori precum Clemens Hagen, Heinrich Schiff și David Geringas.
A fost distins în numeroase competiții internaționale, printre care Concursul Internațional George Enescu și International Karl Davidov Competition din Riga.
Valentin Răduțiu a concertat ca solist alături de importante orchestre europene și este apreciat pentru profunzimea expresiei muzicale și pentru repertoriul său amplu, care îmbină literatura clasică cu lucrări moderne și contemporane. Din 2019 ocupă poziția de violoncelist principal al Deutsches Symphonie-Orchester Berlin.
Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii Banatul Timișoara și online.
Descoperă și alte evenimente din Timișoara și din vetul țării.
| Caută în calendar și alte evenimente! | lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
|
||