Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Carmina Burana, o nouă provocare pentru Corul comunitar

6 septembrie 2024 – 7 septembrie 2024 @ 20:00 –

Corul comunitar va cânta împreună cu Orchestra simfonică „Remus Georgescu” și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul Timișoara și Corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu” Timișoara.

Articol de Dana Florea, 6 septembrie 2024, 20:00

Carmina Burana, o nouă provocare pentru  Corul comunitar

Corul comunitar continuă cu o nouă provocare. După debutul de anul trecut, când peste 300 de timișoreni reuniți de pasiunea comună pentru muzică au urcat pe aceeași scenă în fața a peste 2.500 de spectatori și au dat glas unei părți din Simfonia a IX-a de Ludwig Van Beethoven (Oda bucuriei – imnul Uniunii Europene), anul acesta, în 6 și 7 septembrie, vor susține două concerte,  în cadrul cărora vor interpreta celebra lucrare a lui Carl OrffCarmina Burana, una dintre cele mai populare lucrări corale din secolul XX, cunoscută pentru energia sa vibrantă și forța expresivă. 

Concertele vocal-simfonice extraordinare ce îl vor avea la pupitrul dirijoral pe maestrul Gabriel Bebeșelea vor avea loc în Parcul Rozelor, de la ora 20:00. 

Una dintre cele mai mari bucurii e că un însemnat proiect, la care s-au acumulat multe ore de muncă oferite cu generozitate de sute de oameni îndrăgostiți de muzică, profesioniști sau amatori, să continue. A doua ediție a Corului comunitar continuă cu o provocare și mai mare față de anul trecut când, în cadrul Capitalei Europene a Culturii, ne-a adus împreună în cel mai important mesaj de pace și înfrățire – Simfonia a IX-a de Beethoven “Oda bucuriei”. Anul acesta, celebrissima Carmina Burana, o compoziție despre destin, va avea și acum rolul de a ne uni nu doar muzical, ci și ideatic. E foarte încurajatoare implicarea artiștilor lirici și instrumentiștilor Filarmonicii “Banatul” în acest proiect, garantând perpetuarea și amplificarea sa. Iar la fel ca în urmă cu un an, la concertul de debut al acestui proiect, țin neapărat să mulțumesc membrilor Corului comunitar pentru faptul că ne aduc aminte nouă, profesioniștilor, de ce facem muzică”, spune maestrul Gabriel Bebeșelea, inițiatorul proiectului.

Corul comunitar va cânta împreună cu Orchestra simfonică „Remus Georgescu” și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul Timișoara și Corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu” Timișoara.

Soliștii concertului sunt: soprana Aleksandra Jovanović, contratenorul Valer Sabadus și baritonul Sebastian Balaj. Dirijorii corurilor sunt: Maria Gyuris (Corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu” Timișoara), Iosif Todea (Corul „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul Timișoara), Codruța Niculescu, Lucia Manga-Gligor, Carol Budai și Lucian Onița (Corul comunitar).

Intrarea este liberă. 

Spectatorii au posibilitatea să își rezerve locurile, accesând link-ul: https://shorturl.at/sWU6h

Evenimentul este organizat de Filarmonica Banatul.

COMPOZITORUL CARL ORFF

Compozitor, dirijor și muzicolog, Carl Orff s-a născut la 10 iulie 1895 în München. Este cunoscut pentru muzica de tatru, însă a acordat o atenție deosebită, încă din tinerețe, educației prin muzică.

Compusă între 1935 – 1936, având ca inspirație 24 de poeme dintr-o copie a antologiei medievale „Carmina Burana”, lucrarea a avut premiera la Frankfurt pe 8 iunie 1937. S-a bucurat de un succes imediat, fiind creația care i-a adus lui Orff celebritatea. Colecția de poeme Carmina Burana datează din jurul anilor 1230. Textele scrise în latina medievală, germana veche și franceza provensală au fost descoperite în mănăstirea benedictină Benediktbeuern din Bavaria în 1803.

Lucrarea s-a născut din dorința compozitorului de a evoca emoții primare și intense, inspirându-se din tradiția goliardică a poeziei medievale. Conținută în paginile acelei cărți, poezia, văzută prin prisma modernității, se transformă într-un amestec vibrant de dorințe, plăceri și reflecții asupra efemerității vieții, iar Orff a reușit, cu măiestrie, să transpună aceste idei în muzică.

Pagina spectacolului.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
Profesorii din vestul țării, pregătiți să folosească inteligența artificială și instrumente digitale la clasă
miercuri, 14 ianuarie 2026, 09:54

Profesorii din vestul țării, pregătiți să folosească inteligența artificială și instrumente digitale la clasă

Profesorii din vestul țării vor putea folosi mai ușor instrumente digitale și inteligența artificială la clasă. Un proiect finanțat din...

Profesorii din vestul țării, pregătiți să folosească inteligența artificială și instrumente digitale la clasă
Deflagrație într-o anexă a Poliției Rutiere din Lugoj: trei angajați MAI răniți
miercuri, 14 ianuarie 2026, 09:26

Deflagrație într-o anexă a Poliției Rutiere din Lugoj: trei angajați MAI răniți

O deflagrație, care nu a fost urmată de incendiu, a avut loc în jurul orei 08:18, într-o anexă din curtea Poliției Rutiere din municipiul...

Deflagrație într-o anexă a Poliției Rutiere din Lugoj: trei angajați MAI răniți
Studentă din Venezuela, la Timișoara: „Căderea lui Nicolas Maduro a adus prima speranță reală după 20 de ani”
miercuri, 14 ianuarie 2026, 07:20

Studentă din Venezuela, la Timișoara: „Căderea lui Nicolas Maduro a adus prima speranță reală după 20 de ani”

Născută în orașul venezuelean Cabimas, Astrid Castillo, în vârstă de 20 de ani, a ajuns în luna noiembrie a anului trecut la Timișoara, ca...

Studentă din Venezuela, la Timișoara: „Căderea lui Nicolas Maduro a adus prima speranță reală după 20 de ani”
UTA punctează la capitolul „Sosiri” / AUDIO
miercuri, 14 ianuarie 2026, 07:15

UTA punctează la capitolul „Sosiri” / AUDIO

UTA a adus un fotbalist de la Rapid București, sub formă de împrumut. Înțelegerea este valabilă până la finalul sezonului, în vara acestui...

UTA punctează la capitolul „Sosiri” / AUDIO
miercuri, 14 ianuarie 2026, 06:57

Jaqueline Cristian a „dezmembrat” un fost număr 8 mondial

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturi de finală ale turneului de tenis de la Adelaide. Cristian a învins-o pe Daria Kasatkina, jucătoarea...

Jaqueline Cristian a „dezmembrat” un fost număr 8 mondial
miercuri, 14 ianuarie 2026, 06:53

Mai multe infecții respiratorii și suspiciuni de gripă în Timiș. Zeci de pacienți, internați

Infecțiile respiratorii și virozele de sezon sunt tot mai frecvente în județul Timiș. Datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică...

Mai multe infecții respiratorii și suspiciuni de gripă în Timiș. Zeci de pacienți, internați
miercuri, 14 ianuarie 2026, 04:50

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea va continua să se încălzească astfel încât stratul de zăpadă depus până în prezent va începe să se topească. Cerul va...

Vremea în vestul țării
marți, 13 ianuarie 2026, 22:55

România câștigă mai greu decât se aștepta

România a câștigat și al doilea meci de la Campionatul European de polo pe apă de la Belgrad. Tricolorii au învins Turcia și sunt calificați...

România câștigă mai greu decât se aștepta