„Crăiasa Zăpezilor”, la Teatrul de Marionete
27 noiembrie 2026 – 29 noiembrie 2026 @ ore diverse –
Timișoara International Model United Nations va avea loc în perioada 27–29 noiembrie la British International School of Timișoara. Conferința, organizată de Asociația de Reprezentare și Proiecte Diplomatice, se adresează elevilor și studenților interesați de diplomație, relații internaționale și dezbatere.
Articol de Mihai Junea, 27 noiembrie 2026, 00:00
29 ianuarie, ora 11:00, Teatrul de Marionete, Arad
„Crăiasa zăpezilor”, una dintre cele mai frumoase povești ale lui Hans Christian Andersen, prinde contur pe scena Marionetelor într-un spectacol dăruit din toată inima copiilor. Trei actori excelenți, Adina Doba, Mircea Moș și Ion Iurcu, dau viață cu sensibilitate și umor tuturor personajelor. Păpușile sunt create de maestrul Eustațiu Gregorian și muzica originală este a lui Ladislau Luptovits. A fost o mare bucurie pentru mine să lucrez cu toți acesti adevărați artiști și sper din tot sufletul ca spectacolul nostu să fie îndragit de micii spectatori!” (Adela Moldovan, regizor)
Actori: Adina Doba, Mircea Moș și Ion Iurcu
Scenariul și regia: Adela Moldovan
Scenografia: Eustațiu Gregorian
Muzica originală: Ladislau Luptovits
Biletele pot fi achiziționate la casieria Sălii Marionete, la prețul de 6 lei.
| Caută în calendar și alte evenimente! | lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
28
29
1
4
5
6
7
8
9
10
11
12
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
|
||