Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Dansul contemporan ajunge în Piața Sfântul Gheorghe din Timișoara

10 iulie 2026 @ 19:00 –

Participanții Școlii de Vară CADRE & FORME 2026 vor prezenta vineri, 10 iulie, rezultatul celor nouă zile de pregătire într-un spectacol în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara. Seara va continua cu „RE-GARDE”, producția companiei franceze Cie MF, iar accesul publicului este gratuit.

Articol de Dana Florea, 10 iulie 2026, 19:00

Dansul contemporan ajunge în Piața Sfântul Gheorghe din Timișoara

Școala de Vară CADRE & FORME 2026 se apropie de final, după nouă zile de ateliere dedicate dansului contemporan desfășurate la Timișoara. În perioada 1–9 iulie, cei 17 participanți selectați au lucrat alături alături de Francesco Colaleo & Maxime Freixas, artiști ai companiei Cie MF din Lyon, Franța, în cadrul atelierului Playful Body.

Rezultatul acestui parcurs va fi prezentat publicului vineri, 10 iulie, de la ora 19:00, în Piața Sf. Gheorghe, într-un spectacol care transpune în spațiul public experiența acumulată în timpul atelierului. Participanții vor explora, prin mișcare, relația dintre corp, încredere și colaborare, pornind de la principiile practicii Playful Body.

Atelierul propune o abordare a partneringului contemporan bazată pe joacă, fluiditate, încredere și libertate de interpretare. Sub îndrumarea celor doi artiști invitați, participanții au experimentat modalități de construire a mișcării prin relație, atenție și sprijin reciproc, într-un proces în care energia grupului devine parte din creația coregrafică.

Seara va continua, de la ora 19:30, tot în Piața Sf. Gheorghe, cu spectacolul „RE-GARDE”, semnat de Francesco Colaleo și Maxime Freixas, fondatorii companiei franceze Cie MF.

Producția explorează tema privirii și modul în care aceasta influențează relația cu lumea din jur. Cei doi performeri se întâlnesc într-un joc fizic intens, o îmbinare de tensiune, umor, fragilitate, control și abandon. Corpurile devin oglinzi, se provoacă, se susțin, se manipulează, se pierd și se regăsesc, într-un timp suspendat între gest și poezie.

Ambele momente sunt prezentate cu acces gratuit.

Școala de Vară face parte din programul Cadre și Forme în dansul contemporan, dezvoltat de asociațiile Noi Re-Creăm și Unfold Motion și finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Descoperă și alte evenimente din Timișoara și din vestul țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
30
5
6
9
11
12
13
15
18
21
22
24
25
26
27
30
1
+
2
3
Evenimentele culturale în perioada 31 martie - 13 aprilie, la Timișoara
Evenimentele fiecărei zile, recomandate în newsletterul săptămânal Visit Timisoara. Oră cu oră și cu linkuri către detalii!
Concert caritabil la Timișoara pentru Gabriel, un copil care luptă cu o boală cardiacă rară
DoomStriker LEMC Banat lansează un nou apel la solidaritate, organizând un eveniment caritabil pentru strângerea de fonduri destinate tratamentului unui băiat de 13 ani cu o afecțiune cardiacă rară.
Programul lunii aprilie la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara
Luna aprilie aduce pe scenele Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” un program divers, care include spectacole pentru toate vârstele, evenimente speciale și deplasări în țară.
Programul lunii aprilie la Opera Națională Română Timișoara
Programul reprezentațiilor din aprilie „Cavalleria rusticana”, „Bal la Savoy” , dar și prima parte a Festivalului „Timișoara Muzicală”.
Musica Ricercata | DiVERDI  Timișoara devine capitala interpretării muzicii lui Giuseppe Verdi
Între 4 și 11 aprilie 2026, un proiect unic în România readuce opera lui Verdi la acordajul dorit de compozitor, pe instrumente de epocă, combinând cercetarea științifică, interpretarea artistică și componenta educativă.
Specificul picturii lui Ion Andreescu, punct de plecare pentru o nouă expoziție la Galleria 28
În perioada 7–30 aprilie 2026, Galleria 28 găzduiește expoziția „Dialog – Ion Andreescu”, un demers care pornește de la o întrebare esențială a picturii: ce înseamnă să vezi cu adevărat. Inspirată de un dialog publicat în revista „Vatra” în 1983, expoziția reunește treisprezece artiști din generații diferite într-o reflecție asupra relației dintre vedere, trăire și limbaj plastic.
”Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni, la Opera din Timișoara
Află care sunt spectacolele lunii, unde poți citi detalii despre fiecare dintre ele , dar și de unde poți cumpăra bilete.
Tur virtual pentru expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”
Turul virtual oferă o experiență imersivă de explorare a spațiului expozițional, facilitând accesul publicului la lucrări și la conceptul curatorial.
Evenimentele culturale ale săptămânii 14 - 20 aprilie, la Timișoara
Evenimentele fiecărei zile, recomandate în newsletterul săptămânal Visit Timisoara. Oră cu oră și cu linkuri către detalii!
Expoziția „Urbanistica – o istorie a viitorului” la MNART
Expoziția reunește proiecte și lucrări de diplomă realizate în ultimii 15 ani de studenții Facultății de Arhitectură, alternative la dezvoltarea urbană haotică contemporană
Concerte, filme, spectacol cu foc la Zilele Aradului 2016 / PROGRAM
Timp de două săptămâni, între 18 și 30 august 2016, suntem invitați la o serie de evenimente dedicate Zilelor orașului Arad. Manifestarea va cuprinde concerte de [...]
O nouă ediție a Festivalului “Drăgan Muntean”, la Deva
Ediția a XIII-a Festivalului-concurs național de interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean” va avea loc în 23 și 24 aprilie 2026, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.
Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice sărbătorită la ZOO Timișoara
Timișorenii sunt așteptați, cu mic, cu mare, să sărbătorească Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice și Parcurilor la Grădina Zoologică, marți, 9 august 2016. Evenimentul va fi [...]
”Ilegitim” în regia lui Adrian Sitaru deschide seria filmelor Caravenei TIFF de la Timișoara
"Ilegitim" spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O [...]
Evenimentele culturale ale săptămânii 28 aprilie - 4 mai, la Timișoara
Evenimentele fiecărei zile, recomandate în newsletterul săptămânal Visit Timisoara. Oră cu oră și cu linkuri către detalii!
„Oglinda frumuseții!” – feminitatea în Antichitate, la Muzeul Național al Banatului
Expoziția reunește peste 150 de artefacte provenite din Tomis și din alte situri majore din Dobrogea și conturează imaginea condiției femeii în Antichitate, surprinsă în diverse ipostaze sociale, culturale și simbolice.
Program educativ pentru copii și adolescenți, în cadrul Festivalului „Timișoara Muzicală”
De la primele întâlniri cu sunetele, până la concerte simfonice captivante, programul „Educație muzicală la FBT” aduce pe scenă artiști îndrăgiți, experiențe interactive și momente care inspiră noile generații să descopere magia muzicii.
Programul lunii mai la Teatrul Național Timișoara
Află care sunt spectacolele lunii, unde poți citi detalii despre fiecare dintre ele , dar și de unde poți cumpăra bilete.
Programul lunii mai la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara
Luna mai la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara: premiere, spectacole pentru toate vârstele și două festivaluri internaționale: TESZT și FemminiCity Theatre Festival.
Events on 8 aprilie 2026
Events on 23 aprilie 2026
Events on 2 mai 2026
Events on 3 mai 2026
congres national insignografie timisoara 2026
Alte evenimente culturale, spiritualitate vineri, 26 iunie 2026, 12:00

Timișoara găzduiește Congresul Național de Insignografie și Expoziția Colectivă de Insigne

26 iunie 2026 - 28 iunie 2026 @ 12:00 - Aproximativ 70 de colecționari din România, Serbia, Polonia și Bulgaria vor participa, în perioada...

Timișoara găzduiește Congresul Național de Insignografie și Expoziția Colectivă de Insigne
ritmul vietii cinema timis magnum team
Alte evenimente culturale, spiritualitate miercuri, 17 iunie 2026, 19:30

„Ritmul vieții”, o celebrare a existenței în pași de dans, la Cinema Timiș

17 iunie 2026 @ 19:30 - Peste 90 de dansatori ai Clubului Magnum Team urcă pe scena Cinema Timiș, în 17 iunie, pentru a spune prin mișcare o...

„Ritmul vieții”, o celebrare a existenței în pași de dans, la Cinema Timiș
poezie si rock biblioteca judeteana arad
Alte evenimente culturale, spiritualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:00

„Poezie și Rock”, o seară specială la Biblioteca Județeană Arad

12 iunie 2026 @ 18:00 - Poezia și muzica rock se întâlnesc vineri, 12 iunie, de la ora 18:00, la Sala de Arte a Bibliotecii Județene „A. D....

„Poezie și Rock”, o seară specială la Biblioteca Județeană Arad
visit timisoara

Evenimentele culturale ale săptămânii 9 – 15 iunie, la Timișoara

9 iunie 2026 - 15 iunie 2026 @ ore diverse - Evenimentele fiecărei zile, recomandate în newsletterul săptămânal Visit Timisoara. Oră cu oră...

Evenimentele culturale ale săptămânii 9 – 15 iunie, la Timișoara
Alte evenimente culturale, spiritualitate sâmbătă, 8 octombrie 2016, 18:30

Ziua Mondială Art Nouveau, sărbătorită la Timișoara prin tururi ghidate, ateliere și jazz

8 octombrie 2016 - 23 octombrie 2016 @ 18:30 - A cincea ediţie a Festivalulului Baroc va avea loc la Timișoara  în perioada 8 – 23 octombrie...

Ziua Mondială Art Nouveau, sărbătorită la Timișoara prin tururi ghidate, ateliere și jazz

Conferință dedicată istoriei și administrației românești, la Arad

22 mai 2026 @ 10:00 - Printre temele abordate în cadrul conferinței, intitulată „Administrație Românească Arădeană”, se află memoria...

Conferință dedicată istoriei și administrației românești, la Arad

„Despre libertate” cu Gabriela Adameșteanu, la UVT

18 mai 2026 @ 18:00 - 20:00 - Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită la un nou eveniment cultural dedicat dialogului despre cultură...

„Despre libertate” cu Gabriela Adameșteanu, la UVT
Alte evenimente culturale, spiritualitate sâmbătă, 16 mai 2026, 15:00

Primul muzeu interactiv pentru copii din Timișoara se deschide în Bastionul Theresia

16 mai 2026 - 31 decembrie 2026 @ 15:00 - Muzeul Interactiv pentru copii se deschide pe 16 mai 2026 în Bastionul Theresia. Destinat copiilor cu...

Primul muzeu interactiv pentru copii din Timișoara se deschide în Bastionul Theresia