Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Deschiderea oficială TIFF Timișoara aduce un cine-concert inedit la Cinema Timiș

18 septembrie 2025 @ 19:00 –

A doua ediție TIFF Timișoara aduce publicului timișorean, între 18 și 21 septembrie 2025, un program divers, cu filme în premieră și avanpremieră, un cine-concert spectaculos, proiecții aniversare, secțiuni educaționale și întâlniri cu regizori și actori.

Articol de Dana Florea, 18 septembrie 2025, 19:00

Deschiderea oficială TIFF Timișoara aduce un cine-concert inedit la Cinema Timiș

TIFF Timișoara începe joi, 18 septembrie 2025, la ora 19.00, cu un cine-concert inedit: compozitorul Nikita Dembinski va interpreta live coloana sonoră pentru comedia mută Oameni duminică / People on Sunday („Menschen am Sonntag”, 1930, Germania). Cu câțiva ani înainte de a cuceri platourile de la Hollywood, un grup de tineri cineaști germani, printre care Robert Siodmak și Edgar G. Ulmer, doi dintre maeștrii filmului noir, dar și Billy Wilder și Fred Zinnemann, ulterior laureați cu Oscar, au pus la cale, printr-o colaborare unică, un experiment cinematografic care avea să devină un adevărat succes de public.

La granița dintre documentar și ficțiune, Oameni duminică / People on Sunday urmărește un grup de locuitori ai Berlinului, bucurându-se de o zi de vară, în perioada interbelică. În lipsa sunetului, filmul era însoțit în proiecții de cântecele lui Marlene Dietrich. Pentru proiecția filmului din cadrul TIFF Timișoara, Nikita Dembinski a creat o coloană bazată pe sunete electronice, synth, pian electric, efecte analog și multă improvizație, elemente pe care muzicianul le integrează des în concertele sale live.

Filme în premieră și invitați speciali

TIFF Timișoara include peste 20 de filme proiectate la Cinema Timiș, Cinema Studio (interior și terasă) și Grădina de vară Capitol, urmate de discuții cu artiștii. Filmele selectate pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional TIFF, care a avut loc la Cluj-Napoca în 12-21 iunie 2025 (Pământ străin, Insula, Christy, La granița dintre lumi, Debut, Întoarcerea, Regatul, Albastru infinit, Surzenie), vor fi completate de producții noi românești, văzute pentru prima dată la Timișoara.

În ceea ce privește invitații celei de-a doua ediție TIFF Timișoara, a fost confirmată și prezența cineastului Cristian Mungiu, scenaristul filmului Jaful secolului/ Traffic, regizat de Teodora Ana Mihai și selectat la Festivalul de Film de la Veneția. Filmul este propunerea României pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin și va fi proiectat sâmbătă, 20 septembrie, de la 19.30, la Cinema Timiș. La discuția de după avanpremieră va participa și actrița Anamaria Vartolomei, care și-a construit un parcurs profesional impresionant, fiind remarcată pentru rolurile din Mica mea prințesă (2011), Evenimentul (2021), Contele de Monte Cristo (2024), Mickey 17 (2025). Publicul poate dialoga cu Anamaria Vartolomei despre actorie și provocările unei cariere internaționale în cadrul TIFF Talkului care va avea loc la Cinema Studio, sâmbătă de la ora 16.00.

De asemenea, va fi prezent și actorul Șerban Pavlu din producția Dracula, regia Radu Jude, proiectat în avanpremieră în 21 septembrie, de la 18.30, la Cinema Timiș.

Tot în premieră la Timișoara, veți vedea filmele românești Dinți de lapte, proiectat în prezența regizorului Mihai Mincan la Cinema Studio, în 20 septembrie, de la 15.00, precum și Pădurea de molizi, regia Tudor Giurgiu, care va fi invitatul TIFF Talk-ului din 20 septembrie, ora 11.00, de la Cinema Studio. Publicul poate afla mai multe de la el despre cele peste 50 de filme la care a lucrat, dar și despre dezvoltarea Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF, pe care Giurgiu l-a inițiat în urmă cu 25 de ani.

Calupul de scurtmetraje românești noi, proiectate pe terasa Cinematografului Studio vineri, 19 septembrie, ora 21.00, include producțiile Ajutoare în regia lui Valentin-Rareș Fogoroș, comedia Nebunul în regia lui Igor Cobileanski și Dragostea e în aer în regia lui Claudiu Mitcu.

Tot pe terasa Studio vor fi proiectate sâmbătă și duminică Insula, thrillerul regizat de Jan-Ole Gerster care a fost lansat la Festivalul de la Berlin, și Debut, intrigantul documentar autoficțional de Julian Castronovo.

Proiecțiile cu acces gratuit, de la Grădina de Vară Capitol, debutează vineri seara cu  Christy (2025, r. Brendan Canty), tocmai lansat în cinematografe, și continuă în următoarele zile cu proiecțiile aniversare ale filmelor-cult americane Rebel fără cauză, la 70 de ani de la lansare, și The Rocky Horror Picture Show, la 50 de ani de la lansare.

Biletele pentru proiecțiile de la Cinema Timiș și Cinema Studio se pot achiziționa online și la casierii, iar accesul la proiecțiile de la Grădina de Vară Capitol va fi gratuit.

Detalii și program pe https://tiff.ro/timisoara, https://www.facebook.com/tiff.timisoara și https://www.instagram.com/tiff.timisoara/

TIFF Timișoara este un proiect organizat de Asociația Film și Cultură Urbană (AFCU) și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului Obiectiv Cinema. 

Radio Timișoara este partener media al evenimentului.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

 

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
29
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
Medic psihiatru: Dependența de ecrane și conținutul violent online pot favoriza comportamente agresive la copii
marți, 10 martie 2026, 17:00

Medic psihiatru: Dependența de ecrane și conținutul violent online pot favoriza comportamente agresive la copii

Tot mai mulți specialiști în sănătatea mintală a copiilor atrag atenția asupra efectelor pe care le poate avea consumul excesiv de conținut...

Medic psihiatru: Dependența de ecrane și conținutul violent online pot favoriza comportamente agresive la copii
Constructor desemnat pentru stadionul „Dan Păltinișanu”. Contractul depinde de eventualele contestații
marți, 10 martie 2026, 16:56

Constructor desemnat pentru stadionul „Dan Păltinișanu”. Contractul depinde de eventualele contestații

Compania Națională de Investiții a desemnat un nou câștigător al licitației de proiectare și execuție a stadionului “Dan Păltinișanu”,...

Constructor desemnat pentru stadionul „Dan Păltinișanu”. Contractul depinde de eventualele contestații
Leo Doană, înlocuitorul lui Flavius Stoican
marți, 10 martie 2026, 16:23

Leo Doană, înlocuitorul lui Flavius Stoican

Antrenor în cadrul academiei reșițene, Doană a fost ultima oară „principal” în Valea Domanului în urmă cu șase ani și jumătate. În...

Leo Doană, înlocuitorul lui Flavius Stoican
Transportul public cu vaporașele pe Bega se reia din aprilie la Timișoara
marți, 10 martie 2026, 15:50

Transportul public cu vaporașele pe Bega se reia din aprilie la Timișoara

Transportul public pe apă din Timișoara va fi reluat de la 1 aprilie, după perioada de pauză din sezonul rece. Potrivit Societății de Transport...

Transportul public cu vaporașele pe Bega se reia din aprilie la Timișoara
marți, 10 martie 2026, 15:32

Premiu internațional pentru studenții de la Drept din Timișoara la concursul european de drepturile omului

Studenții de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara au obținut o nouă performanță internațională. Echipa UVT a...

Premiu internațional pentru studenții de la Drept din Timișoara la concursul european de drepturile omului
marți, 10 martie 2026, 12:06

Stai sigur pe net: Roberta Metsola avertizează asupra hărțuirii online. Femeile și fetele, cele mai afectate de violența digitală

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, atrage atenția asupra fenomenului tot mai extins al hărțuirii online, care afectează în...

Stai sigur pe net: Roberta Metsola avertizează asupra hărțuirii online. Femeile și fetele, cele mai afectate de violența digitală
marți, 10 martie 2026, 11:34

Oierii din vestul țării se tem de pierderi din cauza războiului din Orientul Mijlociu

Oierii din vestul țării sunt îngrijorați, după ce războiul din Orientul Mijlociu a blocat, cel puțin temporar, exportul de miei către...

Oierii din vestul țării se tem de pierderi din cauza războiului din Orientul Mijlociu
marți, 10 martie 2026, 11:21

Admitere la Universitatea Politehnica Timișoara: 63 de programe de licență și specializări noi în tehnologii de viitor

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pentru anul universitar 2026–2027 și invită viitorii candidați să...

Admitere la Universitatea Politehnica Timișoara: 63 de programe de licență și specializări noi în tehnologii de viitor