|
Viața de după carte. Și de după librărie
La un an de când ne-am luat rămas-bun de la Librăria La Două Bufnițe, Oana Doboși și Raluca Selejan revin cu un nou eveniment dedicat cărților. Sunt invitatele lui Radu Pavel Gheo, alături de care vor vorbi despre „Viața de după carte”, un volum plin de istorii literare, anecdote și povești ascunse în spatele autorilor, cărților și librarilor. Pentru că uneori viața unei cărți începe abia după ce ai terminat de citit-o.
Această întâlnire pare să vorbească și despre altceva: despre viața cărților după librărie, despre cititori, întâlniri și conversații care își găsesc alte locuri în care să existe. E semnul clar că unele povești nu au nevoie de un spațiu fizic ca să meargă mai departe.
|
|
Ce e nou în oraș
Evenimentul principal pe care îl recomandăm, alături de alte câteva noutăți care merită atenția ta.
|
|
05
IUN |
 |
|
Oscaruri și cinema independent, la Cinema Timiș
5 – 7 iunie
Cinema Timiș, Piața Victoriei
Câștigătorul Oscarului pentru cel mai bun scurtmetraj live-action, „Two People Exchanging Saliva”, deschide ediția timișoreană a American Independent Film Festival.
Filmul este co-regizat de Natalie Musteață, născută în România, și propune o distopie satirică despre libertate, control și intimitate.
American Independent Film Festival are loc între 5 și 7 iunie și aduce la Timișoara cele mai noi producții semnate de Mona Fastvold, Lance Hammer și Bradley Cooper.
Mai multe detalii
|
|
|
 |
|
Construiește-o. Pune-o pe apă. Vezi dacă rezistă
Ce au în comun butoaiele, paleții, PET-urile și multă imaginație? Pot deveni o barcă. Make it! Race it! Recycle it! revine pe Bega cu ambarcațiuni care arată ca niște nave spațiale, altele ca niște proiecte de bricolaj scăpate de sub control sau ca niște dinozauri.
Asta este, în esență, provocarea Make it! Race it! Recycle it!. Participanții fac bărci din materiale recuperate și le lansează pe Bega într-una dintre cele mai neobișnuite competiții din Timișoara. Uneori câștigă cea mai rapidă barcă. Alteori, cea mai creativă. Uneori e o minune că ajunge până la capăt.
Dar toată lumea are de câștigat. 😄🚣♻️
Mai multe detalii
|
 |
|
Cum arată un weekend mutat la țară
Sarmale, plăcinte, olărit, muzică și meșteșuguri. Timp de două zile, Muzeul Satului Bănățean găzduiește ateliere, demonstrații, produse locale, activități pentru copii și multe motive să petreci câteva ore departe de agitația orașului.
Mutat la Țară Fest aduce laolaltă meșteri, producători locali, artiști și vizitatori curioși să descopere tradiții și îndeletniciri care încă rezistă timpului. Sunteți invitați așadar la un festival pentru cei care vor să dea, măcar pentru două zile, agitația urbană pe tihna satului.
Mai multe detalii
|
|
|
Recomandările săptămânii
Am selectat special pentru tine experiențele care ne-au atras atenția în mod deosebit. Iată ce merită să fie prioritar în agenda ta.
|
|
02
IUN |
 |
| Povești la o bere
2 iunie, ora 18
The 80s Pub, str. Arieș
The 80’s Pub devine, pentru o seară, loc de întâlnire pentru autorii și cititorii antologiei „O lume prea mică”. Adrian Petru Stepan, Cristian Vicol și colaboratorii volumului vor vorbi despre personaje, amintiri și întâmplări transformate în literatură.
Mai multe detalii
|
|
|
03
IUN |
 |
| Mai puțin small talk, mai multă conexiune
3 iunie, ora 18,30
Atelier d’experience, str, D. Cantemir
Connection Games se extind și la Timișoara. Conceptul propune conversații unu-la-unu între participanți, ghidate de întrebări care depășesc formulele obișnuite de prezentare și încurajează dialogul.
Mai multe detalii
|
|
|
04
IUN |
 |
| Urmele care rămân
4 iunie, ora 18,30
META Spațiu, bd. Mihai Viteazu
Grupul NOIMA aduce „Index of Absence”, o expoziție despre memorie și lucrurile care continuă să existe chiar și după ce au dispărut. Picturile și obiectele expuse invită publicul să descopere procese, gesturi și povești ascunse în spatele imaginilor.
Mai multe detalii
|
|
|
05
IUN |
 |
| Viața secretă a cărților
5 iunie, ora 18
Cărturești Mercy, str. Mercy
Ce se întâmplă cu o carte după ce ajunge pe raft? Scriitorul Radu Pavel Gheo propune o incursiune printre anecdote literare, o conversație despre cărți, scriitori și poveștile din spatele lor, alături de Oana Doboși și Raluca Selejan.
Mai multe detalii
|
|
|
05
IUN |
 |
| O seară franceză la filarmonică
5 iunie, ora 19
Filarmonica Banatul, bd. Loga 2
Dirijorul David Crescenzi și trompetista Selina Ott invită publicul într-o călătorie muzicală de la eleganța lui Gabriel Fauré și virtuozitatea lui Henri Tomasi până la Parisul plin de energie imaginat de George Gershwin în celebrul „Un american la Paris”.
Mai multe detalii
|
|
|
05
IUN |
 |
| Punk, hardcore și haos controlat
5 iunie, ora 19
Nemesis Art Club, Bastionul Theresia
Trei trupe, o seară dedicată sunetelor puternice. Veteranilor de la Haos, una dintre primele trupe punk din România, li se alătură B-Ton și Prăpăd, într-un concert care promite riff-uri apăsate, energie cât cuprinde și o doză sănătoasă de zgomot.
Mai multe detalii
|
|
|
05
IUN |
 |
| Piet Oudolf și arta de a imagina grădini
5 mai, ora 21
Grădina Urbană a UVT
Grădina Urbană a UVT găzduiește proiecția documentarului „Five Seasons: The Gardens of Piet Oudolf”, dedicat unuia dintre cei mai influenți peisagiști contemporani. Filmul urmărește felul în care Oudolf transformă spațiile verzi.
Mai multe detalii
|
|
|
06
IUN |
 |
| Party pe rooftop
6 iunie, ora 14
Vox Technology Park
TeddyBear mută ringul de dans deasupra orașului. Terasa Vox Technology Park găzduiește un party de zi cu muzică electronică și atmosferă de început de vară. Rooftop-ul e locul de întâlnire pentru cei care preferă apusurile cu beat electronic.
Mai multe detalii
|
|
|
06
IUN |
 |
| Costum de baie pentru cartea ta preferată
6 iunie, ora 17
Cărturești Mercy, str. Mercy
La Cărturești Mercy, cărțile primesc garderobă de vară. La atelierul Crochet & Cocktails veți învăța să croșetați un „bookini”, o husă inspirată de costumul de baie, perfectă pentru lecturile de vacanță.
Mai multe detalii
|
|
|
06
IUN |
 |
| 30 de ani de Trooper
6 iunie, ora 19
În Spatele Casei, str. Arieș
Cu 12 albume de studio, peste 1.000 de concerte și trei decenii petrecute pe scenă, Trooper rămâne unul dintre cele mai importante nume ale rockului românesc. Publicul va putea asculta live piese devenite clasice într-un concert aniversar.
Mai multe detalii
|
|
|
06
IUN |
 |
| Primul semn că vine JAZZx
6 iunie, ora 20
OneTwoRoom 2
Seria JAMzz se întoarce cu prima oprire înaintea festivalului JAZZx. Krisz pregătește o selecție de jazz, funk și ritmuri din diferite colțuri ale lumii Un început relaxat pentru sezonul festivalurilor de vară.
Mai multe detalii
|
|
|
06
IUN |
 |
| VECHIzeatic, NOUzeatic
6 iunie, ora 20,30
Escape Underground Hub
Kazi Ploae , într-un mini-turneu retrospectiv, cu piese din diferite etape ale carierei sale și un format rar întâlnit. Alături de el e DJ Zicu, responsabil de încălzirea serii cu beat-uri, groove-uri și energie cât pentru mai multe generații de fani hip-hop.
Mai multe detalii
|
|
|
07
IUN |
 |
| O după-amiază cu Veronica
7 iunie, ora 16
Cinema Studio, str. N. Lenau
Pentru mulți, Veronica înseamnă una dintre amintirile copilăriei. Filmul-cult al cinematografiei românești pentru copii aduce pe ecran zâne, animale vorbitoare și cântece care au rămas în memoria mai multor generații, într-o poveste despre curaj, prietenie și bunătate.
Mai multe detalii
|
|
|
07
IUN |
 |
| Muzică și apus la Turbine
7 iunie, ora 18
Centrala Hidroelectrică
Centrala Hidroelectrică se transformă într-un loc de stat la apă, muzică și picnic. Aduceți-vă propriul coș de picnic, bucurați-vă de priveliște și ascultați selecția muzicală pregătită de Hanging Around.
Mai multe detalii
|
|
|
|
De văzut luna aceasta
Dincolo de evenimentele punctuale, iată experiențele constante din oraș care merită atenția ta pe parcursul întregii luni.
|
 |
| 26 MAI – 12 IUNIE
Fragmente dintr-un oraș baroc aproape dispărut
Facultatea de Arte și Design a UVT
str. Oituz
🏛️ O expoziție despre clădiri baroce pierdute între timp, dar ale căror urme încă pot fi descoperite prin oraș. „Barocul pierdut” reconstituie, prin documente de arhivă și imagini 3D, zece construcții dispărute și spune povestea unui strat aproape uitat din istoria arhitecturală a orașului.
Mai multe detalii
|
|
|
 |
| 28 MAI – 27 IUNIE
Desenele unei copilării fără filtre
Muzeul Apei
Calea Urseni
Desene păstrate ani la rând și fragmente din imaginația unui copil ajung acum la Muzeul Apei. Expoziția adună sute de desene născute într-o perioadă delicată și transformate într-o poveste despre joacă și libertatea de a crea fără regrete.
Vezi detalii
|
|
 |
| 17 APRILIE – 6 IUNIE
Două expoziții, un dialog
ISHO Office 1
bd. Take Ionescu
Două expoziții personale, construite în dialog, deschid programul de vară de la Art Encounters. Nona Inescu și Oláh Gyárfás propun perspective diferite asupra relației dintre om și mediul înconjurător.
Vezi detalii
|
|
 |
| 4 – 30 IUNIE
Despre memorie și urmă
META Spațiu
bd. Mihai Viteazu
Expoziția „Index of Absence” explorează ideea urmei ca formă de memorie și prezență, într-un dialog între pictură, instalație și experiment artistic.
Vezi detalii
|
|
 |
| 2 – 11 IUNIE
Banda desenată în expoziție
Centrul de Proiecte
str. Vasile Alecsandri
Peste zece artiști participă la expoziția colectivă RO-COMIX, dedicată benzii desenate, un mediu artistic popular, dar rar prezent în galerii.
Vezi detalii
|
|
|
|
|
Calendar de evenimente
O privire de ansamblu asupra săptămânii. Navighează prin selecția noastră extinsă și alege activitățile care ți se potrivesc.
|
MARȚI 2 IUNIE
- O lume prea mică / Literatură, muzică retro & povești The 80s Pub, ora 18
- Focus | Ateliere de filosofie practică, Bastion 1, ora 18
- Luminis Community Gathering, AMBASADA, ora 18
- Craft Masters / Florin Paul – violă, Dana Paul Giovaninetti – pian, Liceul de Artă „Ion Vidu”, ora 19
- Trei lumi într-o lume – Noaptea Valpurgiei / Petrică și lupul / Chopiniana, sala Teatrului Național, ora 19
- Sister Act, Teatrul German de Stat, ora 19,30
- Nu sunt Turnul Eiffel, Teatrul Thespis – Casa Studenților, ora 20
|
MIERCURI, 3 IUNIE
- Părinte implicat – Clubul de lectură #Citesc, elevi clasele 0, I și a II-a, Cărturești Mercy, ora 17,10
- Frozen – Regatul înghețat, Cinema Timiș, ora 18
- Film After School: One Sings, the Other Doesn’t, Cinema Studio, ora 18
- Părinte implicat – Clubul de lectură #Citesc – elevi clasele a III-a, a IV-a, Cărturești Mercy, ora 18,10
- Connection Games, Atelier d’experience, ora 18,30
- Lansare de carte: Filosofia de brand, de Oana Barbu-Kleitsch, META Spațiu, ora 18,30
- Football History Quiz – UK Special, etapa 3, Zaza Resto Pub, ora 18,30
- Dear Silvanus, It – A space for it, ora 19
- Lacul lebedelor – spectacol susținut de elevii Școlii de balet „Diana Dindelecan”, sala Operei Naționale Române, ora 19
- Cercurile încrederii, Teatrul Național – Studio Uțu, ora 19
- Părinte implicat – Clubul de lectură #Citesc – elevi gimnaziu și liceu, Cărturești Mercy, ora 19,10
- Sister Act, Teatrul German de Stat, ora 19,30
- Nuntă ca-n Balcani, Cinema Victoria, ora 20
- Michael, Cinema Timiș, ora 20,30
- Cinema pe terasă: Cold War, Cinema Studio, ora 21,30
|
JOI, 4 MAI
- Timișoara Business Days Iulius Congress Hall, ora 9
- Ateliere de creativitate | Timișoara, te iubesc!: Program muzical-artistic, Galeria 5, ora 16
- Game of Life / atelier dans și instalație coregrafică – premieră, Salsa Addicted, ora 19
- Launmomentdat x FACETS, D’arc pe Mal, ora 17,30
- Bega: lectură arheologică, Indecis, ora 18
- Diavolul se îmbracă de la Prada 2, Cinema Timiș, ora 18
- Index absence / NOIMA, Meta Spațiu, ora 18,30
- RO-COMIX | Expoziție de bandă desenată românească – vernisaj, Centrul de Proiecte, ora 18,30
- Ce-și doresc femeile, Sala Capitol, ora 19
- Regizori de Cannes: Loveless, Cinema Studio, ora 19
- Conu’ Leonida față cu reacțiunea, Teatrul Național – Sala Mare, ora 19
- Film Therapy; Vara lui 1993, Cinema Victoria, ora 19
- Beyond the Source: The Mechanism of Reality and the Art of the Signal, It – A space for It, ora 19
- Backrooms: Fără ieșire, Cinema Timiș, ora 20,30
- Cinema pe terasă: Passages, Cinema Studio, ora 21,30
|
VINERI, 5 MAI
- French Morning / Concert simfonic educativ (12 – 18 ani), Filarmonica Banatul, ora 10
- Tur ghidat, Opera Națională Română, ora 11
- Weekendul copiilor la Victoria: Când Mumbo Jumbo s-a făcut uriaș, Cinema Victoria, ora 16
- Bufnițele prezintă: Viața de după carte, Cărturești Mercy, ora 18
- Weekendul copiilor la Victoria: 101 dalmațieni, Cinema Victoria, ora 18
- Opening / Chasing Light, Kunsthalle Bega, ora 19
- American Independent Film Festival. Two People Exchanging Saliva, Cinema Timiș, ora 19
- Breaking News, Teatrul Național – Studio Uțu, ora 19
- French Evening / dirijor David Crescenzi, solistă: Selina Ott – trompetă, Filarmonica Banatul, ora 19
- Gala de operă și operetă, Opera Națională Română, ora 19
- Chaos in the Pit: Haos x B-ton x Prăpăd. Nemesis Art Club, ora 19
- (500) Days of Summer, Cinema Johnny, ora 19
- Comatogen, Cinema Studio, ora 19,30
- Vrăjitorul din Kremlin, Cinema Victoria, ora 20
- Concert Tatiana & Marius, Porto Arte, ora 20
- American Independent Film Festival: The Testament of Ann Lee, Cinema Timiș, ora 20
- Rhythm Architects Live. Stage Pub, ora 21
- Five Seasons: The Gardens of Piet Oudolf, Grădina urbană a UVT, ora 21
- Cinema pe terasă: La vérité, Cinema Studio, ora 21,30
- Punk Fiction after party, Nemesis Art Club, ora 23.45
|
SÂMBĂTĂ, 6 MAI
- Păsările de pe Bega. Tur ghidat cu Alex Rădac, Parcul Uzinei, ora 8
- Make it! Race it! Recycle it!, Parcul Alpinet, ora 8
- Atelier de creație: Colier din perle de cultură / perle din scoică, Fain Room, ora 10,30
- #TMBITZAFEST RO – RS Collaboration & Friendship, FABER, ora 10,30
- RO-COMIX | Expoziție de bandă desenată românească – Workshop storytelling visual, Centrul de Proiecte, ora 11
- FUNKY Shop my closet VII, AMBASADA, ora 12
- Mutat la țară Fest: Vulpea creativă – Atelier cusut manual, Muzeul Satului Bănățean, ora 12
- Mutat la țară Fest: Savoneria – Atelier săpun bombe de baie, Muzeul Satului Bănățean, ora 13
- TeddyBear’s Rooftop, Vox Technology Park, ora 14
- Focus | Ateliere de filosofie practică, Bastion 1, ora 14
- Bike Kitchen #2; Povești de vară, Casa Tineretului, ora 14
- Mutat la țară Fest: Ars Fabrillis – Atelier lemnărit, Enique – Atelier macrame, Muzeul Satului Bănățean, ora 14
- Atelier de creație: Minisemn de carte cu ciucure, Fain Room, ora 14
- Weekendul copiilor la Victoria: Vulpea și iepurașul salvează pădurea, Cinema Victoria, ora 14,30
- Mutat la țară Fest: Drum Circle – Atelier percuție, Dealurile Uilei – Atelier zacuscă la ceaun, Sorin Drăgoi – Atelier pictură copii, Muzeul Satului Bănățean, ora 15
- Kill Bill: The Whole Bloody Affair, Cinema Timiș, ora 15
- Leneși pe roți, Cinema Johnny, ora 15
- RotArt, ediția a II-a, bd. 3 August 1919, ora 16
- Mutat la țară Fest: Lidia Rusu – Atelier cusături tradiționale, Meșter olar Gore – Atelier olărit, Muzeul Satului Bănățean, ora 16
- Ateliere de creativitate | Timișoara, te iubesc!: Curs de prim-ajutor, Galeria 5, ora 16
- Weekendul copiilor la Victoria: Copilul deșertului, Cinema Victoria, ora 16
- c r o c h e t & cocktails, Cărturești Mercy. ora 17
- Amintiri din Epoca de Aur 2, Cinema Studio, ora 17
- Mutat la țară Fest: Caminota – Cerc tematic restaurări responsabile, Grădina lui Andrei Oțoiu – Artă cu semințe, Muzeul Satului Bănățean, ora 17
- Artist Talk: Lara Reichmann, It – A Space for it, ora 17
- Weekendul copiilor la Victoria: Regele Leu, Cinema Victoria, ora 18
- Mutat la țară Fest: Teatru copii Cipolino, Levănțel și Levănțica – Atelier lavandă, Lemnovia – Atelier pictură pe lemn, Muzeul Satului Bănățean, ora 18
- Trooper, În Spatele Casei, ora 19
- Cei doi oameni care conduc planeta – șpectacol lectură, Cinema Johnny, ora 19
- Mutat la țară Fest: Marta, Ana și Beck – concert, Muzeul Satului Bănățean, ora 19
- Regizori de Cannes: Bestiile, Cinema Studio, ora 19
- Structure invites Jubei, Organica, ora 20
- American Independent Film Festival: Queen at Sea, Cinema TImiș, ora 20
- Mutat la țară Fest: Trei Parale – concert, Muzeul Satului Bănățean, ora 20
- JAMzz w/ Krisz, OneTwoRoom 2, ora 20
- In Dakhma, Emberam + Violent Breed, Nemesis Art Club, ora 20
- Norzeatic & Dj Zicu – VECHIzeatic, NOUzeatic, Escape Underground Hub, ora 20,30
- Notti Magiche, Porto Arte, ora 21
- Cinema pe terasă: Close, Cinema Studio, ors 21.30
- Heat Kitsch District & Lustdown, Nemesis Art Club, ora 23
|
DUMINICĂ, 7 IUNIE
- Mutat la țară Fest: Florian Rada – Agricultură organică, Muzeul Satului Bănățean, ora 10
- Cartea junglei, Teatrul German de Stat, ora 11
- Mutat la țară Fest: Grădina Urzică – Atelier grădinărit, Muzeul Satului Bănățean, ora 11
- RO-COMIX | Expoziție de bandă desenată românească – Workshop tehnici manga, Centrul de Proiecte, ora 18,30
- Mutat la țară Fest: Daniela Epure – Atelier macrame, Muzeul Satului Bănățean, ora 12
- Mutat la țară Fest: Ferma lui Escu – Atelier de plantare, Maria Lehoczki – Atelier croșetat, Muzeul Satului Bănățean, ora 13
- Mutat la țară Fest: Drum Circle TM – Atelier percuție, KreAmo – împletituri noduri, Muzeul Satului Bănățean, ora 14
- Weekendul copiilor la Victoria: Ultima balenă cântătoare, Cinema Victoria, ora 14,30
- Disney Classics: 101 Dalmațieni, Cinema Johnny, ora 15
- Mutat la țară Fest: Kiss Joszef – Atelier împletit papură, Margareta Kiss – Atelier de pielărie, Muzeul Satului Bănățean, ora 15
- Timișoara Art Nouveau – tur ghidat cu Dan Codre, ora 16
- Flautul fermecat.- Royal Opera House, Cinema Timiș, ora 16
- Cinemateca itinerantă: Veronica, Cinema Studio, ora 16
- Mutat la țară Fest: Teatru copii Cipolino, Radu Botaș – Lucru manual cusut, Conacul Zăgujeni – Degustare miere și povești desenate, Muzeul Satului Bănățean, ora 16
- Weekendul copiilor la Victoria: Împreună în natură, Cinema Victoria, ora 16,30
- Mutat la țară Fest: Teodora Chiurciu – concert, Muzeul Satului Bănățean, ora 16,30
- Natura pe ecran: Bambi. O poveste din pădure, Cinema Johnny, ora 17
- Mutat la țară Fest: Chanty – concert, Ștefania Rizoiu – Atelier dreamcatchere, Nori cu flori – Atelier artă botanică cu flori presate, Muzeul Satului Bănățean, ora 17
- Hanging Around x Organica x Hydro, Centrala Hidroelectrica, ora 18
- Weekendul copiilor la Victoria: Pisicile aristocrate, Cinema Victoria, ora 18
- Mutat la țară Fest: Ana-Maria Buțurcă – concert, Sănătate din Almăj – Atelier dulceață de trandafiri, Alexandrina Biriș – Atelier brățări împletite, Muzeul Satului Bănățean, ora 18
- Regizori de Cannes: 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, Cinema Studio, ora 18
- Cartea junglei, Teatrul German de Stat, ora 18
- Mutat la țară Fest: Ada Milea – concert, Muzeul Satului Bănățean, ora 19
- American Independent Film Festival: Is This Thing On?, Cinema Timiș, ora 20
- Miroirs No. 3. Cinema Studio, ora 20,30
|
|