Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Evenimentele lunii iunie în Timișoara

5 iunie 2024 – 30 iunie 2024 @ Toată ziua –

Premiere teatrale, festivalurile Embargo Fest și Flight Festival, spectacole de operă, expoziții inedite și filme sunt câteva dintre ofertele culturale ale lunii iunie.

Articol de Dana Florea, 5 iunie 2024, 00:00

Evenimentele lunii iunie în Timișoara
  • Evenimente care fac parte din Moștenirea Timișoara 2023, parte a Programului Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.

Între 5 și 16 iunie, la Faber – Hala III, publicul este invitat să descopere expoziția „We are 17”, care va putea fi vizitată zilnic, între orele 14:00 și 19:00. Aceasta explorează și celebrează experiențele adolescenței în Europa contemporană prin intermediul lucrărilor realizate de tinerii participanți la Clubul de fotografie și la Școala de primăvară „We are 17”.

În perioada 7-21 iunie, la Bastion 1, va avea loc o expoziție de design cu titlul „Designer(Ele). (Re)proiectând lumea”. Această expoziție va oferi o platformă fascinantă pentru vizitatori să descopere lucrările inovatoare ale designerelor, care redefinesc și reconfigurează lumea.

Între 7 și 30 iunie, Palatul Ștefania va găzdui expoziția de fotografie „Voyage en Roumanie” a artistului Mathieu Pernot, în cadrul Impuls Festival. Expoziția oferă o privire profundă și autentică asupra României, capturând peisaje, oameni și momente memorabile.

Joi, 6 iunie, începând cu ora 21:30, la ARChA, va fi pus în scena un spectacol de teatru interactiv numit „Într-un bunget de pădure”. În aceeași zi, va începe atelierul de circ în cadrul evenimentului „INSPIR. Impuls în cartiere”, desfășurat în Piața Traian și Zona Lipovei (str. Martir Alexandru Grama), între 6 și 15 iunie.

În data de 7 iunie, începând cu ora 22:00, va avea loc petrecerea „HEI x launmomentdat #1″ la Bastion 1, HEI – House of European Institutes.

Sâmbătă, 8 iunie, la ora 17:00, la Cinema Timiș va fi proiectat filmul „Mamma Roma” din 1962, în cadrul evenimentului „Ceau, Cinema Italiano!”.

Embargo Fest, unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale din zona de vest a țării, are loc din nou la Timișoara. Prima parte a festivalului, care va avea loc în 8 iunie la FITT, îi va aduce în fața publicului pe renumitul cântăreț, actor și compozitor Mihai Mărgineanu și Banda, trupa Zbogom Brus Li din Serbia cu inconfundabilul lor balkan punk, precum și Trupa Hazard, care va susține un recital folk.

Premiera spectacolului „Fă tu primul pas”, de Jean-Claude Carrière va avea loc pe data de 10 iunie, de la ora 20:00, în Sala Capitol de la Filarmonica Banatul. O comedie romantică plină de farmec și viață, care explorează întâlnirea a doi oameni complet diferiți. Spectacolul îi are pe Raluca Aprodu și pe Marius Călugărița în rolurile principale și este regizat de Andrei Munteanu.

În Spațiul UPT Campus Creativ, pe data de 11 iunie, începând cu ora 18:00, se va desfășura un atelier alături de George Roșu despre „Motivații scrise pentru mers la vot”.

Pe 15 iunie, începând cu ora 20:00, la Cinema Victoria, publicul se va putea bucura de proiecția filmului „Priscilla”, ce prezintă povestea de dragoste explozivă dintre Priscilla Beaulieu (Cailee Spaeny) și Elvis Presley (Jacob Elordi).

Inspirat de tradiția franceză a Fête de la Musique, Institutul Francez organizează un concert în spațiul public din Piața Traian. Pe 20 iunie, de la ora 20:30, grupul francez „Le Petit Bal de poche”, cu influențe multiple, va încânta audiența cu muzică variată și plină de energie, acompaniat de cântăreața Nawel Dombrowsky.

Asociația Simultan revine cu o nouă ediție a evenimentului Narațiuni Sonore. În 2024, aceasta se va desfășura între 20 și 23 iunie în diverse locații din zona Iosefin-Bega.

În 21 iunie, de la ora 19:00, în atmosfera primitoare a Grădinii TRIADE, comunitatea este invitată să se bucure de concertul deosebit „Le Petit Bal de Paris”, parte din Sărbătoarea Cartierului.

Flight Hidden Treasures II se va desfășura pe parcursul perioadei 6-24 iunie, având loc în mai multe locații din oraș. Acest eveniment își propune să descopere și să dezvăluie comori ascunse din locuri mai puțin vizitate, dar cu un rol important în istoria Timișoarei: Fabric, Iosefin și Cetate.

  • Evenimentele care fac parte din oferta culturală generală a Timișoarei.

În sfera artelor vizuale vor avea loc două expoziții deosebite. Expoziția „Marius Bercea: The Side of Paradise” care va fi prezentată la Casa ISHO și este deschisă publicului în perioada 31 mai – 17 august, iar expoziția lui Andrei Arion, va putea fi vizitată în perioada 21 iunie – 14 septembrie, la Kunsthalle Bega.      

În perioada 4-19 iunie, la Galeria 5 de pe Strada Vasile Alecsandri, va avea loc expoziția multimedia „Fabrikage”. Acest eveniment impresionant este rezultatul unei colaborări între operatorii culturali din cele trei Capitale Culturale Europene 2023.

În 6 iunie, de la ora 19:00, în Sala Operei din Opera Națională Română va avea loc spectacolul coupé de balet intitulat „Creațiunile lui Prometeu / Bodies & Emotions”, singurul balet al lui Ludwig van Beethoven.

Premiera spectacolului „Tectonica norilor” de José Rivera și în regia lui László Bocsárdi va avea loc pe 6 iunie și va fi din nou pus în scenă pe data de 27 iunie, începând cu ora 19:30, la Teatrul German de Stat.

La Sala Capitol din cadrul Filarmonicii Banatul, în data de 14 iunie, de la ora 19:00, va avea loc un concert extraordinar, interpretat de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Banatul, sub îndrumarea dirijorului Gabriel Bebeșelea.

În zilele de 14 și 15 iunie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat „Csiki Gergely”, va avea loc premiera spectacolului de teatru „DANAOS”, în regia lui Szabó Kristóf.

Pe 16 iunie, de la ora 18:00, în Sala Operei de la Opera Națională Română, aflată pe strada Mărășești, numărul 2, va fi prezentat musicalul „Scripcarul pe acoperiș”, un spectacol extraordinar cu participarea actriței Maia Morgenstern și a dirijorului Vlad Conta.

În perioada 21 și 23 iunie, publicul se va putea bucura de un line-up care va aduce în prim-plan artiști de excepție și spectacole de neuitat, activități și multe alte surprize în cele 4 zile de Flight Festival. 

Finalul lunii este marcat de aniversarea celor 70 de ani de existență a Teatrului German de Stat din Timișoara. Această aniversare va fi sărbătorită prin punerea în scenă a piesei „Leonce și Lena” de la ora 19:30.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

 

 

 

 

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
Investițiile în rețeaua de apă din Timiș au depășit pragul critic de 30%
miercuri, 17 septembrie 2025, 18:59

Investițiile în rețeaua de apă din Timiș au depășit pragul critic de 30%

Investițiile în infrastructura de apă din Timiș scapă de suspendarea proiectelor cu grad de execuție sub 30%. Guvernul a decis ca lucrările...

Investițiile în rețeaua de apă din Timiș au depășit pragul critic de 30%
UPU este prima secție deschisă în noua clădire a Spitalului de Copii din Timișoara
miercuri, 17 septembrie 2025, 18:49

UPU este prima secție deschisă în noua clădire a Spitalului de Copii din Timișoara

Unitatea de Primiri Urgențe, prima secție care va deveni funcțională în noua clădire a Spitalului de Copii din Timișoara, se va deschide, cel...

UPU este prima secție deschisă în noua clădire a Spitalului de Copii din Timișoara
Reabilitare termică pentru 12 blocuri din zona Dacia cu bani de la primărie
miercuri, 17 septembrie 2025, 18:38

Reabilitare termică pentru 12 blocuri din zona Dacia cu bani de la primărie

Consiliul Local a aprobat proiectele de hotărâre pentru lucrările de reabilitare a 12 blocuri din zonele Brândușei, Circumvalațiunii, Gheorghe...

Reabilitare termică pentru 12 blocuri din zona Dacia cu bani de la primărie
Incendiu la anexa din curtea unei biserici folosite în scop didactic
miercuri, 17 septembrie 2025, 18:34

Incendiu la anexa din curtea unei biserici folosite în scop didactic

Pompierii au lichidat un incendiu care a izbucnit la o anexă din curtea bisericii din Dudeştii Noi, folosită în scop didactic. Cei 35 de copii...

Incendiu la anexa din curtea unei biserici folosite în scop didactic
miercuri, 17 septembrie 2025, 14:11

Sorana Cîrstea, în optimi la Korea Open. Înfruntare cu Swiatek

Cîrstea a învins-o în runda inaugurală pe jucătoarea rusă Anastasia Zaharova, scor 6-3, 6-1, într-o oră şi 5 minute. Prin calificarea în...

Sorana Cîrstea, în optimi la Korea Open. Înfruntare cu Swiatek
miercuri, 17 septembrie 2025, 13:34

Aproximativ 5.700 de arădeni au rămas fără asigurare medicală după 1 septembrie

Aproximativ 5.700 de persoane dintre cele 15.515 care erau coasigurate de familii au rămas fără asigurare medicală după 1 septembrie în...

Aproximativ 5.700 de arădeni au rămas fără asigurare medicală după 1 septembrie
miercuri, 17 septembrie 2025, 12:42

Începe Festivalul „Mariana Drăghicescu”

Joi, 18 septembrie, se împlinesc 73 de ani de la nașterea Marianei Drăghicescu. Festivalul care-i poartă numele peste generații, ajunge la...

Începe Festivalul „Mariana Drăghicescu”
miercuri, 17 septembrie 2025, 08:39

FC Bihor deschide runda a șaptea din Liga a doua

Sâmbătă se vor disputa alte șapte confruntări, de la ora obișnuită, 11:00, printre acestea și duelul vestic dintre Corvinul și CSC...

FC Bihor deschide runda a șaptea din Liga a doua