Expoziție de numismatică „Moneda modernă românească”, la Arad
16 ianuarie 2025 – 23 februarie 2025 @ 11:00 –
Piesele care fac obiectul expoziției de la Complexul Muzeal Arad sunt expuse în premieră națională ca parte componentă a colecției Asociației Pronumismatica.
Articol de Dana Florea, 16 ianuarie 2025, 11:00
	Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu Asociația Pronumismatica, organizează expoziția de numismatică „Moneda Modernă Românească”.
Vernisajul va avea loc joi, 16 ianuarie 2025, ora 11.00, la Complexul Muzeal Arad (Palatul Cultural, intrarea dinspre Parcul Copiilor).
Expoziția acoperă perioada de emisiuni monetare care compun generic sintagma Istoria Leului, de la fazele sale de debut oficial (1867) și până în prezent. Accentul este pus pe perioada regalității, emisiunile specifice perioadei regimului comunist din România și cele post-revoluționare fiind prezente în număr mic, doar pentru a ilustra o eventuală analiză stilistică a monedei ca parte componentă a evoluției monedei naționale.
Secțiunea de debut prezintă câteva monede care au circulat pe teritoriul actual al țării anterior instituirii monedei naționale, cum ar fi apreciatele emisiuni monetare de tip Poltura ale lui Francisc Rákóczi al II-lea (începutul secolului XVIII), sau emisiunile monetare de tip Sadagura, cu nominal dublu, din perioada Războiului Ruso-Turc (1768-1774). Partea de bază a colecției este reprezentată de emisiunile monetare ale regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai, suverani ai Regatului României.
La eveniment sunt invitați liceenii Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad și elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad care vor beneficia de o prezentare a colecției expuse de către Asociația Pronumismatica.
Piesele care fac obiectul expoziției „Moneda Modernă Românească” sunt expuse în premieră națională ca parte componentă a colecției Asociației Pronumismatica, asociație cu acoperire națională, care are ca scop promovarea intereselor colecționarilor – numismați și derularea unor proiecte educaționale de cunoaștere a numismaticii.
Expoziția este deschisă până duminică, 23 februarie 2025. Program de vizitare: Marți-Duminică: 09.00-17.00 (ultima intrare: ora 16.30)
Mai multe evenimente din Arad și din partea de vest a țării.
| Caută în calendar și alte evenimente! | 		 lun 
				mar 
				mie 
				J 
				vin 
				S 
				D 
		l 
				m 
				m 
				j 
				v 
				s 
				d 
		
					26
				 
					12:00 PM - Noaptea Muzeelor la Sate în județul Arad 
						12:00 AM - Evenimentele lunii septembrie la Timișoara 
						10:00 AM - Festivalului Ceaunelor 2024 la Ghiroda 
						1:00 PM - Street Food Festival la Iulius Town 
						12:00 AM - Festivalul Orașul Jazz la Lugoj / PROGRAM 
						
					15
				 
					
					16
				 
					
					23
				 
					
					26
				 
					
					27
				 
					
					29
				 
					
					30
				 
					12:00 AM - Evenimentele lunii octombrie la Timișoara 
						 | 
||