Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Face of Fate – un concert ce reflectă spiritul naționalist, dialogul și triumful, la Filarmonica Banatul

17 octombrie 2025 @ 19:00 –

Concertul va fi susținut de Orchestra Filarmonicii Banatul, dirijată de Rolf Verbeek. Solist: Carlos Ferreira, clarinet.

Articol de Dana Florea, 17 octombrie 2025, 19:00

Face of Fate – un concert ce reflectă  spiritul naționalist, dialogul și triumful, la Filarmonica Banatul

Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la un concert de excepție, intitulat sugestiv Face of Fate, vineri, 17 octombrie 2025, la ora 19:00, la Sala Capitol. Sub bagheta dirijorului Rolf Verbeek și alături de clarinetistul Carlos Ferreira, orchestra va interpreta un program intens și contrastant, ce aduce la viață trei repere ale repertoriului simfonic și solistic: Finlandia de Jean Sibelius, Concertul pentru clarinet și orchestră, op. 57 de Carl Nielsen și Simfonia nr. 5 în do minor, op. 67 de Ludwig van Beethoven, cunoscută și ca Simfonia Destinului.

Detalii despre program și lucrări

Jean Sibelius – Finlandia

Concertul se va deschide cu Finlandia, o lucrare-simbol compusă între 1899–1900, ce evocă spiritul de rezistență și identitate națională finlandeză. Lucrarea aduce în fața publicului contraste dramatice, pasaje lirice și forță orchestrală impresionante.

Carl Nielsen – Concertul pentru clarinet și orchestră, op. 57

Compozitorul danez Carl Nielsen a scris lucrarea în 1928. Apreciată pentru echilibrul dintre spontaneitate și claritate, lucrarea evidențiază calitățile solistice ale clarinetului – de la tonuri suave și introspective la pasaje virtuoase și pline de forță. Scrisă de Nielsen pentru prietenul său Aage Oxenvad, lucrarea explorează complexitatea emoțiilor umane printr-un limbaj orchestral clar și plin de culoare.

Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 5 în do minor, op. 67

Concertul se încheie cu una dintre cele mai impresionante și cunoscute simfonii din repertoriul universal: Simfonia nr. 5, cunoscută și sub numele de „Simfonia Destinului”. Compusă între 1804-1808, lucrarea este celebră pentru cele patru note introductive (Ta-ta-ta-taaa!) și pentru succesiunea dramatică a temelor, de la întuneric la lumină, de la luptă la trumf. Intensitatea emoțională și forța expresivă fac din această simfonie un punct de referință în muzica clasică.

Beethoven avea puțin peste treizeci de ani când a compus-o, confruntându-se deja cu primele semne serioase ale surdității care îi tulburau profund viața personală. Contextul istoric era la fel de agitat: Europa era zguduită de războaiele napoleoniene, iar Austria traversa momente de instabilitate politică, ce a culminat cu ocuparea Vienei de către trupele lui Napoleon în 1805. În acest climat tensionat, compozitorul a creat Simfonia nr. 5 în locuința sa din Casa Pasqualati, la Viena.

Premiera a avut loc în 22 decembrie 1808, la Theater an der Wien, Austria.

Invitații serii 

Dirijor – Rolf Verbeek

Dirijorul olandez Rolf Verbeek, născut în 1989, este recunoscut pentru stilul său clar, comunicativ și pentru capacitatea de dialog muzical cu interpreții.

Verbeek este dirijor permanent invitat al Camerata RCO (muzicieni din Orchestra Concertgebouw) și conduce, de asemenea, Somer Chamber Orchestra.

Festivalurile la care a luat parte și orchestrele cu care a colaborat includ Filarmonica Banatul Timișoara, Brussels Philharmonic, Antwerp Symphony, North Netherlands Orchestra, Phion și altele.

În anul 2022, i s-a decernat Kersjes Prize, pentru stilul său dirijoral limpede și relația armonioasă cu orchestra.

Solist – Carlos Ferreira (clarinet)

Solistul serii este Carlos Ferreira, clarinetist de renume internațional. Ferreira este clarinetist principal al Royal Concertgebouw Orchestra și fost prim-clarinetist al Orchestre National de France, Philharmonia Orchestra din Londra și Orchestre National de Lille. Considerat un artist carismatic și expresiv, este lăudat pentru interpretarea caprivantă și capacitatea sa de a aduce nuanțe subtile în interpretare.

A participat la competiții de prestigiu cum ar fi ARD în München, Geneva și a obținut Premiul WEMAG Soloist la Festspiele Mecklenburg-Vorpommern.

În stagiunea 2024/25, a fost desemnat „ECHO Rising Star”, ceea ce i-a oferit oportunitatea de a cânta în săli de concert importante din întreaga Europă.

Carlos Ferreira va pune în valoare Concertul pentru clarinet și orchestră de Nielsen, sub conducerea lui Rolf Verbeek, într-o interpretare ce promite un dialog emoționant între solist și orchestră.

Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie și pe myticket.ro: https://shorturl.at/rCo0o

Pagina evenimentului.

Descoperiți și alte evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
Vremea în vestul țării
luni, 30 martie 2026, 04:50

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea să răcește ușor, iar cerul va fi mai mult noros și pe arii extinse va ploua. La munte vor fi precipitații mixte, iar la...

Vremea în vestul țării
CSM Oradea „evadează” în ultimul sfert și obține a 21-a victorie
duminică, 29 martie 2026, 22:15

CSM Oradea „evadează” în ultimul sfert și obține a 21-a victorie

În etapa a 26-a a Ligii Naționale de baschet masculin, liderul CSM Oradea a obținut victoria cu numărul 21 a sezonului. Bihorenii au trecut de...

CSM Oradea „evadează” în ultimul sfert și obține a 21-a victorie
Tramvaie suplimentate și firobuze noi pe liniile metropolitane din Timișoara
duminică, 29 martie 2026, 20:39

Tramvaie suplimentate și firobuze noi pe liniile metropolitane din Timișoara

Transportul public din Timișoara va suferi mai multe modificări, care vizează atât suplimentarea curselor, cât și optimizarea frecvenței pe...

Tramvaie suplimentate și firobuze noi pe liniile metropolitane din Timișoara
Exemplul părinților, cheia educației: cum influențează timpul petrecut împreună dezvoltarea copiilor
duminică, 29 martie 2026, 20:08

Exemplul părinților, cheia educației: cum influențează timpul petrecut împreună dezvoltarea copiilor

Relația dintre părinte și copil se construiește înainte de toate prin exemplul personal și în timpul petrecut împreună. Specialiștii spun...

Exemplul părinților, cheia educației: cum influențează timpul petrecut împreună dezvoltarea copiilor
duminică, 29 martie 2026, 19:29

SCM Politehnica, înfrângere cu final încins la Râmnicu Vâlcea

În etapa a 26-a a Ligii Naționale de baschet masculin, SCM Politehnica Timișoara a suferit o înfrângere ce poate cântări greu în lupta pentru...

SCM Politehnica, înfrângere cu final încins la Râmnicu Vâlcea
duminică, 29 martie 2026, 18:35

Târgul de Paște din Timișoara: iepuraș gigantic de 8 metri și decorațiuni spectaculoase în centrul orașului

Târgul de Paște din Timișoara propune noutăți absolute în ceea ce privește decorațiunile specifice. Între acestea se numără un iepuraș...

Târgul de Paște din Timișoara: iepuraș gigantic de 8 metri și decorațiuni spectaculoase în centrul orașului
duminică, 29 martie 2026, 16:48

Floriile la creștinii romano-catolici: procesiune specială la Timișoara

Creștinii romano-catolici sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută drept sărbătoarea Floriilor, moment care deschide Săptămâna...

Floriile la creștinii romano-catolici: procesiune specială la Timișoara
duminică, 29 martie 2026, 13:14

Tânăr de 17 ani reținut pentru trafic de droguri

Un tânăr de 17 ani a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri, în cadrul unei anchete a desfășurată de polițiștii Serviciului de...

Tânăr de 17 ani reținut pentru trafic de droguri