Flight Festival 2026: „Endless Flight” aduce artiști internaționali și o experiență extinsă la Timișoara
19 iunie 2026 – 21 iunie 2026 @ ore diverse –
Timp de trei zile, Flight Festival 2026 transformă Muzeul Satului Bănățean într-un aeroport imaginar al muzicii, tehnologiei și educației. Publicul este invitat într-un univers inspirat de marile destinații ale lumii și construit în jurul ideii de învățare prin descoperire și divertisment.
Articol de Dana Florea, 19 iunie 2026, 00:00
Ediția 2026 continuă să pună accent pe conceptul de edutainment, un mix inteligent între distracție și conținut educativ și interactiv, accesibil tuturor vârstelor.
Întregul perimetru al Muzeului Satului Bănățean devine o experiență similară cu cea dintr-un aeroport cu destinații internaționale. Fiecare participant va primi la intrare Pașaportul Flight 2026, cu care poate colecta ștampile din toate zonele tematice, iar colectarea ștampilelor din toate destinațiile aduce recompense și surprize.
„Flight Festival 2026 transformă spațiul într-o călătorie. Nu construim un festival, construim o experiență în care muzica e cea care conectează lumea.” transmit organizatorii.
Fiecare zonă este construită ca un oraș-destinație, cu arhitectură și elemente recognoscibile. Publicul va putea să simtă atmosfera din Capri, Cannes, Dublin, Texas, New York, Havana, Tokyo, Shanghai, Sydney, Antarctica, Wonderland și Timișoara.
Conceptul de edutainment este integrat în toate zonele festivalului prin instalații interactive, experiențe imersive, conținut educativ accesibil, activări culturale și tehnologice, workshop-uri și demonstrații live. Publicul e invitat să exploreze, iar festivalul devine în acest fel un loc de învățare prin joacă și descoperire.
Pentru prima dată, Flight Festival lansează o scenă dedicată tinerelor talente, curatoriată de Zbor Hub, în colaborare cu Fundația Flight.
ZBOR Stage / Scena ZBOR, scena noii generații, devine spațiul în care artiști emergenți își prezintă creațiile, tinerii performeri se bucură de vizibilitate reală, publicul descoperă vocile și proiectele muzicale care vor defini următorii ani.
Colaborarea Zbor Hub și Fundația FLIGHT marchează angajamentul festivalului pentru educație, mentorat și dezvoltarea comunității creative.
Flight Festival oferă și în acest an tururi ghidate pentru copii, care se fac cu un bus FLIGHT și sunt concepute ca o experiență interactivă, educativă și sigură. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate, iar înscrierea se face prin completarea formularului.
Line-upul ediției 2026
Pe cele cinci scene ale festivalui vor urca peste 80 de artiști internaționali și români.
- Main Stag — George Arena
Tinie Tempah, Zaz, Mari Froes, Delia, Smiley, Theo Rose, Grasu XXL & Guess Who, Coma, Cojo, Rares, Mihail, Jurjak, Made, Sean Norvis, The Weekend Band, Zo
- Magnetic DNB Stage
Culture Shock, Friction, Kanine, Skeptical B2B Simula (Romania Exclusive), Flava D (Special Guest), CK3, Gabriella Bongo, Murdock, PVC, Unglued, BIA, BKB, Blocksberg & Memphys, Bogdvn B2B Nelu, Dalla X MC44, Deckster B2B Nexus, Dudu, IST, MVST B2B Enevel, Omix, Scatterbrain
- Wing Stage
DJ Shumy, Andrei G.M. Live, Video DJ Sniper, Aurik & Pelin, Victor Stan, B. Mike, Not So Common DJ, DJ Kuky, Diana Sar, Pappa M, Alex Erdodi & Alin Vladucu, Zoleevee, Vybe 2 Play, Cosmin Tudoran, DJ OZ, DJ Antenna, DJ Pici
- ZBOR Stage by Zbor Hub — scena artistilor emergenți
Grupul Primul Achord, Nicoleta, CJ, Rule of Three, Volga Arm, Monokrom, Antonia Tufănescu, Electric Revival, Solomon, Jellya și Tezeu (DeSubPămînt), Aleen M.A, Uncovered Faces, Mishu, CRA, Chris Setfree, Yvonne, Serr, Atelierul de Folk Giroc, Sonatic, RCTZ, Kaysi, Bulgaruss, Asaway, Leanu
- VIP Stage – After Party
Queen G, Raise, Lance, Ooshman, Sintea, Leo Gira, Andreas Sam & Eva Marris, Gabriel M
Acces și brățări: ridicare în avans pentru a evita cozile
Pentru confortul participanților, organizatorii recomandă ridicarea brățărilor înainte de festival. Brățerile pot fi ridicate până în 18 iunie, între orele 10:00–22:00, de la Iulius Town Timișoara și de la Shopping City Timișoara.
Programul de acces al publicului în incinta festivalului este vineri, 19 iunie de la ora 16:00, sâmbătă, 20 iunie, de la 14:00, și duminică, 21 iunie, tot de la ora 14:00.
Copiii sub 14 ani beneficiază de acces gratuit, cu condiția să fie însoțiți de un părinte sau tutore cu bilet valid.
Flight Bus – double decker către Muzeul Satului Bănățean
Pentru a facilita accesul publicului și pentru a reduce traficul din zona festivalului, organizatorii introduc Flight Bus, un double decker dedicat festivalierilor, care va circula pe traseu special către Muzeul Satului Bănățean pe toată durata festivalului. Plecările sunt programate la intervale regulate, începând cu deschiderea porților. Stațiile și orarul complet sunt disponibile pe paginile oficiale de social media ale festivalului.
Participanții sunt încurajați să vină cu bicicleta, iar în acest sens organizatorii au amenajat o parcare specială, pentru biciclete.
Flight Festival este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din vestul țării, un spațiu în care muzica, tehnologia, educația și comunitatea se întâlnesc într-o experiență imersivă. Conceptul Endless Flight marchează maturitatea festivalului și transformarea lui într-un univers al creativității.
Biletele sunt disponibile online
Descoperă și alte evenimente din Timișoara și din vestul țării.
| Caută în calendar și alte evenimente! | lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
|
||