Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Lucrări de Kabalevski și Șostakovici, la Filarmonica Banatul

23 mai 2025 @ 19:00 –

Conducerea dirijorală: Azis Sadikovic. Solist: Bryan Cheng

Articol de Dana Florea, 23 mai 2025, 19:00

Lucrări de Kabalevski și Șostakovici, la Filarmonica Banatul

Filarmonica Banatul Timișoara prezintă vineri, 23 mai 2025, lucrări de referință ale unor compozitori ruși celebri – D. Kabalevski și D. Șostakovici. În deschiderea programului, sub conducerea dirijorală a lui Azis Sadikovic, veți audia Concertul pentru violoncel și orchestră nr. 1 în sol minor, op. 49 de Dmitri Kabalevski, iar apoi Simfonia nr. 11 în sol minor, op. 103 de Dmitri Șostakovici.

Evenimentul din cadrul celei de a XLIX-a ediții a Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală” are loc la Sala Capitol, de la ora 19:00.

O lucrare îndrăgită, accesibilă publicului larg

Concertul pentru violoncel și orchestră nr. 1 în sol minor, op. 49 de Dmitri Kabalevski (1904–1987) a fost compus 1959, reflectând stilul său personal, dar și influențele tradiționale rusești. Este o lucrare îndrăgită de către publicul larg datorită melodicii și accesibilității sale.

Concertul este cunoscut și pentru tehnica interpretativă solicitantă de care trebuie să dea dovadă solistul pentru a reda nuanțele expresive ale compoziției.

Solistul lucrării va fi talentatul violoncelist Bryan Cheng.

Muzica folisită ca reacție la evenimentele politice ale vremii

Simfonia nr. 11 în sol minor, op. 103, a lui Dmitri Șostakovici a fost compusă în 1957 și este considerată una dintre cele mai puternice și personale creații ale sale. Șostakovici a compus lucrarea ca reacție la evenimentele din Ungaria din 1956. Este, de asemenea, considerată un omagiu adus rezistenței și curajului celor care s-au împotrivit opresiunii ruse de la acea vreme. În același timp, a fost un act de curaj al lui Șostakovici, care a ales să exprime în mod deschis și sincer evenimente sensibile, chiar dacă această abordare putea fi riscantă în contextul acelor vremuri.

Simfonia este remarcabilă pentru intensitatea emoțională și pentru modul în care Șostakovici folosește muzica pentru a evoca scene de revoltă și tragedie.

Biletele se găsesc pe site, la casierie și pe mytcicket.ro: https://shorturl.at/a9FCA

AZIS SADIKOVIC

S-a născut la Viena în 1983 și a studiat dirijatul cu prof. Georg Mark, precum și vioara cu prof. Werner Hink (concertmaestru al Filarmonicii din Viena) la Conservatorul din Viena, unde a absolvit cu distincție în 2008.

În 2018 a debutat la Festivalul de la Bayreuth, în cadrul unei ediții speciale a „Ring des Nibelungen”, unde a fost invitat și între anii 2019-2021, iar 2022 preluând, din nou, regia operei „Lohengrin” în cadrul aceluiași Festival.

Azis Sadikovic este câștigătorul Concursului „Jovens Maestros” de la Lisabona. În plus, a câștigat premiul al II-lea la Concursul Internațional de Dirijat „Solti” în 2017 (Ungaria) și a primit premiul al III-lea și bagheta de bronz la renumitul Concurs Internațional „Grzegorz Fitelberg” de la Katowice.

Printre orchestrele pe care Azis Sadikovic le-a dirihat se numărăt Tonkünstler-Orchester Niederösterreich, Orchestra de Cameră din Viena, Orchestra Națională a Radio Danemarca, Filarmonica Radio a Germaniei, Orchestra de Stat Brandenburg Frankfurt/Oder, Filarmonica din Jena, Orchestra Filarmonicii din Strasbourg, Orchestra Operei de Stat a Ungariei, Symfoniorkest Vlaanderen, Orchestra Simfonică RTV Slovenia, Orchestra Simfonică Jyväskylä Finlanda.

A colaborat cu regizori precum Keith Warner și Katharina Wagner. Interpretarea operelor contemporane deține un rol important în cariera dirijorului. Azis Sadikovic a concertat la Festivalul „Voix Nouvelles” din Royaumont (Franța), cu Ansamblul Linea din Strasbourg și „Namascae Lemanic Modern Ensemble” din Elveția.

Repertoriul său simfonic variază de la Isaac Albeniz la Erich Zoubek și include repertoriul clasic romantic și modern. Azis Sadikovic a adus în prim-plan și piese rar interpretate ale compozitorilor Albeniz și Zoubeck.

BRYAN CHENG

În urma recentelor succese în competiții internaționale de prestigiu precum Queen Elisabeth Competition, Concours de Genève și Concursul Paulo, violoncelistul născut în Canada și stabilit în Berlin, Bryan Cheng, s-a impus ca unul dintre cei mai fascinanți tineri artiști ai scenei muzicii clasice.

Printre recentele momente culminante ale lui Bryan Cheng se numără aparițiile alături de Deutsches Symphonie- Orchester Berlin în Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, alături de hr-Sinfonieorchester Frankfurt (Orchestra Radio Frankfurt), BBC National Orchestra of Wales, Helsinki Philharmonic, Brussels Philharmonic, Orchestre de la Suisse Romande, Orchestre symphonique de Montréal, Orchestre Métropolitain, Calgary Philharmonic Orchestra, National Arts Centre Orchestra Ottawa, Greensboro Symphony Orchestra, Antwerp Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică Națională din Taiwan, Orchestra Filarmonică Slovacă.

Numit Artist în Rezidență al Orchestrei Filarmonicii „Banatul” în Stagiunea 2023/24, Bryan își continuă rezidența în Stagiunea 2024/25, susținând mai multe concerte simfonice și camerale.

Bryan Cheng și-a făcut debutul la Carnegie Hall la vârsta de 14 ani, iar la vârsta de 20 de ani și-a făcut debutul la Elbphilharmonie Hamburg cu Deutsche Kammerphilharmonie Bremen. În 2022, a devenit primul violoncelist premiat cu prestigiosul „Prix Yves Paternot”, acordat celui mai promițător muzician al Academiei Festivalului Verbier. El este laureatul din 2023 al Premiului Virginia Parker oferit de Consiliul Canadei pentru Arte – cea mai înaltă distincție a Canadei acordată tinerilor muzicieni.

Pagina evenimentului. 

Mai multe evnimente din Timișoara și din partea de vest a țării. 

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
1
2
Gropi pe marile artere din Timișoara după topirea zăpezii
sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 12:04

Gropi pe marile artere din Timișoara după topirea zăpezii

Zăpada topită și ciclurile repetate de îngheț-dezgheț au afectat serios asfaltul de pe mai multe artere principale. În Piața Traian, pe Calea...

Gropi pe marile artere din Timișoara după topirea zăpezii
Alimentarea cu gaz metan, reluată treptat la Lugoj după explozia de la Poliția Rutieră
sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 11:44

Alimentarea cu gaz metan, reluată treptat la Lugoj după explozia de la Poliția Rutieră

Alimentarea cu gaze naturale este reluată pentru majoritatea abonaților afectați din municipiul Lugoj, după explozia de la poliție. Potrivit...

Alimentarea cu gaz metan, reluată treptat la Lugoj după explozia de la Poliția Rutieră
Impozite mai mari pentru clădirile vechi din Timișoara: eliminarea reducerilor duce la creșteri de peste 80%
sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 11:33

Impozite mai mari pentru clădirile vechi din Timișoara: eliminarea reducerilor duce la creșteri de peste 80%

Timișorenii care locuiesc în clădiri vechi vor fi cei mai afectați de majorarea impozitelor pe locuințe. De anul acesta au fost eliminați...

Impozite mai mari pentru clădirile vechi din Timișoara: eliminarea reducerilor duce la creșteri de peste 80%
Ger puternic și vânt în vestul țării. Noi avertizări meteo
sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 11:28

Ger puternic și vânt în vestul țării. Noi avertizări meteo

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă din 17 ianuarie, ora 10:00, până în 21 ianuarie, ora 10:00, pentru vestul...

Ger puternic și vânt în vestul țării. Noi avertizări meteo
sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 11:20

Hunedoara marchează „Anul Iancu de Hunedoara”

Municipiul Hunedoara pregătește, pe tot parcursul anului, o serie de evenimente de amploare dedicate memoriei lui Iancu de Hunedoara. Programul va...

Hunedoara marchează „Anul Iancu de Hunedoara”
sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 11:14

Încep lucrările la pasajul din zona Polonă. Reabilitare completă de 60 de milioane de lei

Lucrările de reconstrucţie a pasajului din zona Polonă vor începe în februarie-martie, după finalizarea proiectării. Potrivit Primăriei...

Încep lucrările la pasajul din zona Polonă. Reabilitare completă de 60 de milioane de lei
sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 11:07

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea se va răci ușor, temperaturile diurne fiind apropiate de cele normale în această perioadă, dar noaptea izolat va fi ger. La...

Vremea în vestul țării
sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 08:50

CSC Dumbrăvița, la a treia despărțire

Divizionara secundă de fotbal CSC Dumbrăvița a oficializat despărțirea de Raul Ailenei. Mijlocașul în vârstă de 18 ani, ce fusese...

CSC Dumbrăvița, la a treia despărțire